Colaborare între China și Argeș
Publicat de Liviu Goga, 27 octombrie 2015, 10:19
Vizita preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, în China vine cu o nouă colaborare între spitalul de profil al medicinii chineze tradiţionale la nivelul provinciei Sichuan şi una dintre instituţiile medicale specializate propuse de CJ Argeş. Astfel, pe viitor se doreşte înfiinţarea unui centru de medicină tradiţională chineză în judeţul Argeș. În cadrul vizitei efectuate în provincia Sichuan, delegaţia CJ Argeş a vizitat Centrul de Medicină Tradiţională – Teaching Hospital of Chengdu University of Traditional Chinese Medicine, una dintre cele mai importante unităţi medicale din China, cu peste 200 de clinici în subordine şi cu peste 300.000 de cadre medicale. Judeţul Argeş, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, şi Administraţia medicinei tradiţionale chineze a Provinciei Sichuan, reprezentată de Tian Xingjun, directorul general al Teaching Hospital of Chengdu University of TCM, au încheiat, în data de 24 octombrie, „Memorandumul-Cadru de Cooperare în vederea unor Schimburi şi a Colaborării în domeniul medicinei tradiţionale chineze“.