Colectiv primeşte două nominalizări la Oscar!
Publicat de Cosmin Meca, 16 martie 2021, 10:05
După ce România s-a mai aflat o dată aproape de o nominalizare la Oscar, iată că acest lucru în sfârşit se întâmplă: documentarul colectiv, în regia lui Alexander Nanau, primeşte două nominalizări la categoriile Cel mai bun documentar şi Cel mai bun film internaţional. Vom afla pe 25 aprilie dacă aceste două nominalizări se vor transforma şi în victorii pentru documentarul care arată cu degetul corupţia endemică din sistemul de sănătate.
România este recompensată şi ca ţară coproducătoare, căci filmul regizoarei bosniace Jasmila Zbanic Quo vadis, Aida?, nominalizat şi el la Cel mai bun film internaţional, este coprodus de compania românească Digital Cube.
Nominalizările la Oscar, indiferent dacă se concretizează sau nu într-un trofeu câştigat, sunt importante pentru că atrag atenţia publicului global asupra existenţei unui film. Pentru un documentar şi mai ales pentru un documentar cu mesaj puternic, cum este colectiv, această atenţie este mai mult decât necesară. Dincolo de selecţiile la festivaluri prestigioase şi premiile de tot felul, puţine sunt recompensele care să valideze mai mult destinul unui film decât o nominalizare la Oscar. Ne aşteptăm ca, după dubla sa nominalizare, colectiv să fie mai uşor de vândut şi distribuit în diverse ţări de pe glob, iar povestea sa inspire, sugerând comunităţilor din toată lumea că au o voce şi că o pot folosi în lupta împotriva corupţiei.
Mank este filmul cel mai nominalizat al celei de-a 93-a ediţii a galei Oscar, cu zece nominalizări, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun actor (Gary Oldman). 2021 este primul an din istorie când pe lista nominalizărilor la Cel mai bun regizor se află două femei: Chloé Zhao pentru Nomadland şi Emerald Fennell pentru Promising Young Woman. Până acum doar cinci alte femei au fost nominalizate la regie şi doar una a câştigat: Kathryn Bigelow pentru The Hurt Locker în 2009. Chloé Zhao este prima regizoare necaucaziană nominalizată la Oscar.
Salutăm şi nominalizarea bulgăroaicei Maria Bakalova pentru rolul secundar din Borat Subsequent Moviefilm. Actriţa a fost vizată de o intensă campanie de denigrări în presa din Bulgaria şi, dacă această nominalizare la Oscar nu îi garantează o carieră la Hollywood, măcar descurajează atacurile din ţara natală.
Netflix este cel mai nominalizat distribuitor, cu un total de 35 de nominalizări. Iată o ascensiune fulminantă a gigantului streaming-ului, după 24 de nominalizări în 2020 şi nici măcar una acum cinci ani.
Iată mai jos lista completă a nominalizărilor:
Cel mai bun actor în rol secundar
Sacha Baron Cohen – The Trial of the Chicago 7
Daniel Kaluuya – Judas and the Black Messiah
Leslie Odom Jr. – One Night in Miami
Paul Raci – Sound of Metal
Lakeith Stanfield – Judas and the Black Messiah
Cea mai bună actriță în rol secundar
Maria Bakalova – Borat Subsequent Moviefilm
Glenn Close – Hillbilly Elegy
Olivia Colman – The Father
Amanda Seyfried – Mank
Youn Yuh-jung – Minari
Cele mai bune costume
Emma
Mank
Ma Rainey’s Black Bottom
Mulan
Pinocchio
Cel mai bun cântec original
Fight for You – Judas and the Black Messiah
Hear My Voice – The Trial of the Chicago 7
Húsavík – Eurovision Song Contest
Io Si (Seen) – The Life Ahead
Speak Now – One Night in Miami
Cel mai bun scurtmetraj animat
Burrow
Genius Loci
If Anything Happens I Love You
Opera
Yes-People
Cel mai bun scurtmetraj live action
Feeling Through
The Letter Room
The Present
Two Distant Strangers
White Eye
Cel mai bun sunet
Greyhound
Mank
News of the World
Soul
Sound of Metal
Cel mai bun scenariu adaptat
Borat Subsequent Moviefilm
The Father
Nomadland
One Night in Miami
The White Tiger
Cel mai bun scenariu original
Judas and the Black Messiah
Minari
Promising Young Woman
Sound of Metal
The Trial of the Chicago 7
Cel mai bun actor în rol principal
Riz Ahmed – Sound of Metal
Chadwick Boseman – Ma Rainey’s Black Bottom
Anthony Hopkins – The Father
Gary Oldman – Mank
Steven Yeun – Minari
Cea mai bună actriţă în rol principal
Viola Davis – Ma Rainey’s Black Bottom
Andra Day – The United States v. Billie Holiday
Vanessa Kirby – Pieces of a Woman
Frances McDormand – Nomadland
Carey Mulligan – Promising Young Woman
Cea mai bună animaţie
Onward
Over the Moon
Shaun the Sheep Movie: Farmageddon
Soul
Wolfwalkers
Cea mai bună imagine
Judas and the Black Messiah – Sean Bobbitt
Mank – Erik Messerschmidt
News of the World – Dariusz Wolski
Nomadland – Joshua James Richards
The Trial of the Chicago 7 – Phedon Papamichael
Cea mai bună regie
Thomas Vinterberg – Another Round
David Fincher – Mank
Lee Isaac Chung – Minari
Chloé Zhao – Nomadland
Emerald Fennell – Promising Young Woman
Cel mai bun documentar de lungmetraj
Collective
Crip Camp
The Mole Agent
My Octopus Teacher
Time
Cel mai bun documentar de scurtmetraj
Colette
A Concerto Is a Conversation
Do Not Split
Hunger Ward
A Love Song for Latasha
Cel mai bun montaj
The Father – Yorgos Lamprinos
Nomadland – Chloé Zhao
Promising Young Woman – Frédéric Thoraval
Sound of Metal – Mikkel E.G. Nielsen
The Trial of the Chicago 7 – Alan Baumgarten
Cel mai bun film internaţional
Another Round (Danemarca)
Better Days (Hong Kong)
Collective (România)
The Man Who Sold His Skin (Tunisia)
Quo Vadis, Aida? (Bosnia şi Herţegovina)
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură
Emma
Hillbilly Elegy
Ma Rainey’s Black Bottom
Mank
Pinocchio
Cea mai bună coloană sonoră
Da 5 Bloods – Terence Blanchard
Mank – Trent Reznor, Atticus Ross
Minari – Emile Mosseri
News of the World – James Newton Howard
Soul – Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste
Cea mai bună scenografie
The Father
Ma Rainey’s Black Bottom
Mank
News of the World
Tenet
Cele mai bune efecte vizuale
Love and Monsters
The Midnight Sky
Mulan
The One and Only Ivan
Tenet
Cel mai bun film
The Father
Judas and the Black Messiah
Mank
Minari
Nomadland
Promising Young Woman
Sound of Metal
The Trial of the Chicago 7
sursa: cinemagia.ro