Colegiul Tehnic al Diriginţilor de Şantier atrage atenția: în România se construiește mult, dar prost!
Publicat de Cosmin Meca, 5 septembrie 2016, 22:00
În România se construieşte mult, dar prost, atrage atenţia Colegiul Tehnic al Diringinţilor de Şantier, care reuneşte peste 800 de specialişti responsabili cu asigurarea calităţii în construcţii. Potrivit acestora, s-a ajuns în această situaţie deoarece statul nu mai investeşte în pregătirea specialiştilor şi nici nu a realizat un cadru în care acest lucru să cadă în sarcina asociaţiilor profesionale. De asemenea, nu sunt suficienţi muncitori specialişti în construcţii, iar, pentru a reduce costurile, investitorii ocolesc diriginţii de şantier şi aleg executanţi care nu pot asigura realizarea unor construcţii de calitate. După cum se precizează într-un comunicat, diriginţii de şantier mai spun că regia proprie ar trebui eliminată, deoarece cele mai multe probleme sunt identificate în aceste cazuri.