Colocviile „Scrisul Românesc” 2016
Publicat de Davian Vlad, 30 septembrie 2016, 10:56 / actualizat: 30 septembrie 2016, 14:16
Cea de-a XI-a ediție a Colocviilor ”Scrisul Românesc” a debutat ieri în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova. Manifestarea își propune anul acesta să marcheze centenarul mișcării Dada, având ca temă ”Avangarda și avangardismul”.
Organizat de „Scrisul Românesc” Fundaţia-Editura, evenimentul a fost deschis de o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care au participat personalităţi din domeniul umanist cu deschidere spre această temă – academicieni, profesori universitari, scriitori, critici şi istorici literari, directori şi redactori de reviste culturale (Dumitru Radu Popescu, Andrei Codrescu, Ovidiu Ghidirmic, Gabriel Coșoveanu, Florea Firan, Carmen Firan, Adrian Sângeorzan, Ioan Lascu, Petrișor Militaru etc.). În încheierea sesiunii au fost lansate numărul special, 9/2016, al revistei „Scrisul Românesc”, care cuprinde comunicările celor peste 30 de autori care au participat la dezbaterea temei, precum şi volumele „Avangarda nu moare şi nu se predă”, de Nina Cassian, şi „Puterea cuvintelor”, antologie de Florea Firan. Astăzi, în cea de-a doua zi a manifestării, vor fi lansate cărți de Andrei Codrescu, Mihai Duţescu, Carmen Firan și Lia Dana Bălan.
Gala Premiilor „Scrisul Românescˮ pe 2015 şi de debut în volum pe 2016 va fi evenimentul ce va încheia ediția a XI-a a Colocviilor ”Scrisul Românesc”, la care își vor da concursul actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, dar și solişti ai Filarmonicii „Oltenia”.
Text: Simona Lica
Foto: Liliana Hinoveanu-Ursu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.