Comemorarea Regelui Mihai
Publicat de Cosmin Meca, 12 ianuarie 2018, 18:30
Ultimele pregătiri la Curtea de Argeș pentru comemorarea de mâine. Acolo va avea loc parastastul de 40 de zile al Regelui Mihai I. Casa Regală a anunțat că oricine dorește este binevenit la ceremonie.
Ceremonia va începe în jurul orei 12.00, la vechea catedrală episcopală din Curtea de Argeș, o ceremonie specială la 40 de zile de la moartea Regelui Mihai, ce va fi oficiată de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, o ceremonie la care vor lua parte membrii Familiei Regale și, conform informațiilor noastre, și-a anunțat prezența și fostul principe Nicolae, a transmis Daniel Coman. De altfel, Familia Regală a anunțat că oricine vrea să fie prezent mâine este binevenit. După ceremonia din vechea catedrală, membrii Familiei Regale împreună cu preoții vor veni la noua necropolă, pentru un moment de rugăciune la mormântul Regelui Mihai.
Regele Mihai a murit pe 5 decembrie, la reședința sa din Elveția, și a fost înmormântat pe 16 decembrie la noua catedrală episcopală din Curtea de Argeș.