Competiție sportivă inedită, în Peștera Polovragi
Publicat de Cosmin Meca, 18 octombrie 2019, 20:00
Un concurs inedit de atletism se va desfășura în Peștera Polovragi (Gorj). Sportivii vor alerga în jur de un kilometru prin galeriile peșterii.
Va fi pentru prima data în România când atleții vor alerga într-o peșteră, acțiunea având și menirea sa promoveze localitatea Polovragi.
Concursurile de cros și de semi-maraton vor avea loc sâmbătă, 19 octombrie, și sunt organizate de Clubul Sportiv Pandurii și Direcția de Tineret și Sport Gorj, în colaborare cu Primăria Polovragi.
Concursul de cros se va desfășura pe o distanță de 12 kilometri, iar cel de semi-maraton va avea o lungime de 21 kilometri. Plecarea şi sosirea vor avea loc în faţa Primăriei Polovragi.