Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Concert de Paște: Recviemul de Verdi, cu soliști de talie internațională

Concert de Paște: Recviemul de Verdi, cu soliști de talie internațională

Publicat de Cosmin Meca, 11 aprilie 2023, 11:11

În Joia Mare (13 aprilie), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu) prezintă la Sala Radio un concert emoționant, în acord cu atmosfera sărbătorilor pascale: Recviemul de Verdi – compus de marele compozitor italian în memoria poetului și romancierului Alessandro Manzoni. Premiera a avut loc în Biserica San Marco – Milano, în 1874, cu Verdi însuși la pupitrul dirijoral.

Creația monumentală a lui Verdi a fost interpretată de multe ori în contexte tulburătoare, unul dintre acestea fiind în 2021, când la Metropolitan Opera – New York, Recviemul s-a ascultat în memoria celor trecuți în neființă cu 20 de ani în urmă, în atacurile de pe 11 septembrie.

Invitați speciali ai serii sunt soliști vocali aplaudați pe marile scene lirice ale lumii: soprana Cellia Costea, mezzosoprana Ramona Zaharia, tenorul Ovidiu Purcel și basul Gelu Dobrea. Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, în prezent director artistic al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Pianist, dirijor de orchestră şi de cor, David Crescenzi a început să studieze la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în instrumente de orchestră, pian, muzică corală şi dirijat coral. Printre realizările sale semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003). La Doha, în Qatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002 opera Aida de Verdi, în anul 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice.

În septembrie 2014 a fost numit director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo. În 2007 a participat cu Opera Naţională din Timişoara la Festivalul Internaţional George Enescu. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergische Symphoniker, în acelaşi an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro şi a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn – Elveţia. A ocupat și poziția de dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania).

Cellia Costea a fost aplaudată în cele mai mari teatre lirice ale lumii: Royal Opera Amsterdam, Wiener Staatsoper, Deutsche Oper Berlin, Staatstheater Stuttgart, Greek National Opera, Staatstheater Klagenfurt și Hannover, Opéra Municipal de Marseille, Opéra Royal de Wallonie – Liège, Opera Națională Bucureşti și Timişoara, Royal Opera House – Covent Garden, Londra, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Oslo Opera House, Megaro Moussikis – Atena, Staatsoper Frankfurt, Opera din Beijing ș.a.

A participat de-a lungul timpului la festivaluri internaționale în Grecia, Franţa, Andorra, Spania, Italia etc. și în decursul carierei sale i-au fost conferite distincţii la competiţii naţionale şi internaţionale: Premiul I la Voci Verdiane-Busseto, 1998, la Hans Gabor-Belvedere, Viena, 1999, la Bilbao, Spania, 2000, la Jullian Gayarre-Pamplona, Spania, 2000, la Concorso Internazionale Valsesia Musica, 2004, la Concursul Internațional Francisco Vinas-Barcelona, 2003, Premiul II la George Enescu-Bucureşti, 1999, Premiul I şi Premiul publicului la Montserrat Caballé-Andorra, 2001, etc.

Mezzosoprana Ramona Zaharia a cântat pe unele dintre cele mai renumite scene ale lumii, printre care Metropolitan Opera (New York), Royal Opera House – Covent Garden (Londra), Deutsche Oper Berlin, Latvia Opera, Teatro Regio di Parma, Teatro Valli Reggio Emilia și la Deutsche Oper am Rhein – Düsseldorf, unde este membră a ansamblului din stagiunea 2014-2015.

În plus, a fost invitată de operele din Seul, Moscova, Hamburg, Malmö, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, București, Luxemburg, Bruxelles, Stuttgart și Riga și de festivalurile din Ljubljana și Istanbul.

Artista a avut prima sa apariție internațională în rolul Carmen pe marea scenă în aer liber a Festivalului de Operă St. Margarethen-Austria, în 2012. De atunci, ea a interpretat acest rol în peste 19 producții diferite Carmen. A cântat sub bagheta unor dirijori de renume mondial, printre care Antonio Pappano, Nicola Luisotti, Jordi Berval, Axel Kober, Johannes Fritzsch, Jacques Lacombe, Antonino Fogliani, David Crescenzi, Alexander Joel, Karen Kamensek, Marie Jacquot și alții.

Tenorul Ovidiu Purcel a studiat la Academia de Muzică din Cluj-Napoca și a obținut numeroase premii. Repertoriul său include roluri precum Tamino (Mozart – Flautul fermecat), Don Ottavio (Mozart – Don Giovanni), Nemorino (Donizetti – L’elisir d’amore), Alfredo Germont (Verdi – Traviata) și Rinuccio (Puccini – Gianni Schicchi).

Aparițiile ca invitat l-au purtat la Cluj-Napoca (Opera Națională), la Opéra Garnier din Paris, la Teatrul din Dortmund și la Orchestre symphonique de Montréal. În 2011, Ovidiu Purcel a devenit membru al Studioului de Operă al Deutsche Oper am Rhein (Germania) și este membru permanent al ansamblului începând cu 2012. La Düsseldorf și Duisburg a apărut în rolurile Edgardo (Lucia di Lammermoor – Donizetti), Duca di Mantova (Rigoletto – Verdi), Romeo (Romeo și Julieta – Gounod) și Macduff (Macbeth – Verdi), precum și Don Ottavio, Tamino, Fenton, Rinuccio, Nemorino și Alfredo. În 2021, la Festivalul de la Bregenz, a interpretat Duca di Mantova (Verdi – Rigoletto).

Baritonul bas român Gelu Dobrea și-a încheiat în 2012 studiile de canto și masterat la Facultatea de Muzică din Timișoara, orașul său natal. Între 2009 și 2015 a fost premiat la câteva concursuri importante de canto din România.

În 2011, s-a alăturat Operei Naționale Timișoara, unde a interpretat cele mai importante roluri din repertoriul său, precum Sarastro din Die Zauberflote, Timur din Turandot, Zaccaria din Nabucco, Ferrando din Il Trovatore, Oroveso din Norma, Colline din La bohème, Fiesco din Simon Boccanegra, Sparafucille din Rigoletto, Basilio din Il barbiere di Siviglia, Ramfis din Aida, Grande Inquisitor din Don Carlo. El are și un vast repertoriu de concert, cu lucrări precum Requiemul lui Verdi, Messa di Gloria de Puccini, Simfonia a IX-a de Beethoven și Requiemul și Missa Încoronării de Mozart. Până în prezent, a susținut turnee în Italia, Elveția, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Cehia.

În Germania a fost invitat în mai multe ediții ale Festivalului Klassik Kirchstetten, dar și în cadrul Festivalului Immling. În România, a colaborat cu cele mai prestigioase instituții muzicale din țară: Filarmonica George Enescu, Opera de Stat Brașov, Opera Română și Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, Filarmonica din Sibiu și multe altele. Din 2015 este invitat cu regularitate la Opera din Cairo, Egipt.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.6800). Programul casei de bilete, pe www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Etichete:
Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea...

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
National vineri, 22 noiembrie 2024, 17:14

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie

Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12...

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave
National vineri, 22 noiembrie 2024, 15:30

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave

Servicii gratuite pentru persoanele asigurate la...

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave
Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată
National vineri, 22 noiembrie 2024, 08:34

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea...

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată
National joi, 21 noiembrie 2024, 18:56

Exerciții cu avioane de luptă la joasă înălțime

Exerciții cu avioane de luptă la joasă...

Exerciții cu avioane de luptă la joasă înălțime
National joi, 21 noiembrie 2024, 16:56

Ajutor de stat pentru întreprinderile mari consumatoare de energie

Comisia Europeană a aprobat o schema de ajutor de stat a...

Ajutor de stat pentru întreprinderile mari consumatoare de energie
National joi, 21 noiembrie 2024, 16:32

𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ pentru 𝟒𝟑𝟎 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞

Ajutoare pentru familii și persoane singure aflate în situații de...

𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ pentru 𝟒𝟑𝟎 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞
National joi, 21 noiembrie 2024, 15:47

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”

Se lansează proiectul „Drona...

Guvernul aprobă memorandumul pentru lansarea proiectului „Drona Românească”