Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti neagă acuzaţiile angajaţilor privind lipsa materialelor necesare
Publicat de Cosmin Meca, 5 noiembrie 2018, 09:39
Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti neagă acuzaţiile angajaţilor făcute în ultima perioadă în spaţiul public privind lipsa materialelor necesare, inclusiv a dezinfectanţilor. Aceste afirmaţii sunt nefondate şi reprezintă o încălcare a obligaţiilor, a precizat managerul Spitalului, Adriana Nica, într-o conferinţă de presă:
Adriana Nica mai spune că cei doi angajaţi, care au susţinut că spălau instrumentarul medical cu apă şi săpun lichid din lipsă de dezinfectanţi, vor răspunde legal pentru faptele lor. Managerul Spitalului Universitar a mai precizat că la nivelul instituţiei pe care o conduce, rata infecţiilor nosocomiale este de 2 %. Este o cifră mare, a apreciat conducerea Spitalului, dar a menţionat că infecţiile asociate actului medical reprezintă o fenomen întâlnit şi în spitalele din ţările occidentale.