Conferinta pentru tarile sarace
Publicat de Cosmin Meca, 13 iulie 2015, 11:23
2.500 de miliarde de dolari este ajutorul suplimentar de care ar avea nevoie, în fiecare an, ţările sărace ale lumii, potrivit estimărilor ONU, care organizează, începând de astăzi, la Addis Abeba, capitala Etiopiei, o conferinţă a donatorilor pentru finanţarea dezvoltării şi a luptei împotriva sărăciei. Alegerea unui oraş african ca gazdă pentru acest eveniment, care se va încheia spre sfârşitul săptămânii, are o semnificaţie simbolică, întrucât 33 din cele 49 ţări cele mai sărace din lume se află în Africa.Ţările bogate nu împărtăţesc întru-totul iniţiativa ONU de noi ajutoare publice pentru ţările sub-dezvoltate, ci privilegiază, mai degrabă, identificarea de noi soluţii pentru atragerea finanţărilor private şi producerea de venituri chiar în aceste state sărace. Donatorii solicită, de asemenea, o mai mare implicare în acest efort a ţărilor emergente, precum India, China sau Brazilia – meţionează Agenţia France Presse.