Conferința „Succesul e…MOLIPSITOR!”, la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 19 octombrie 2017, 13:23
Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting Group desfășoară, la Craiova, conferința „Succesul e…MOLIPSITOR!” – Regiunea Sud-Vest Oltenia. Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 12.15, și este organizat în parteneriat cu Banca Comercială Română și Banca Transilvania. Conferința se bucură de sprijinul Trandafir & Associates, Egghead Advertising și Asociației Centrul pentru o Societate Durabilă, în calitate de parteneri ai campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!” și este susținută de Universitatea din Craiova și Web Innovation, în calitate de parteneri regionali.
Evenimentul va include prezentări ale unor proiecte de succes, inclusiv ale unor antreprenori care au pornit mici afaceri cu ajutorul fondurilor europene, studii de caz cu privire la implementarea unor modele de business inovatoare social în proiectele cu finanțare europeană și o secțiune interactivă „Să învățăm de la experți”. În cadrul acestei secțiuni, vor fi prezentate informații practice legate de managementul proiectelor europene și despre achizițiile în proiecte, iar speakerii vor răspunde întrebărilor publicului.