Conflictul de la Valea Uzului (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2019, 20:30
Conflictul declanşat în legătură cu cimitirul de la Valea Uzului ar trebui să se rezolve pe cale diplomatică, a spus, astăzi, la Arad, ministrul ungar de externe, Szijjártó Péter. El a subliniat, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, că în acest caz autorităţile ungare încurajează negocierile între comisii profesionale:
Amintim că la cimitirul militar multinaţional din Valea Uzului în iunie membrii comunităţii maghiare au încercat să împiedice reprezentanţii unor organizaţii româneşti să intre în cimitir pentru a comemora eroii români. Deşi jandarmeria spune că NU au existat violenţe între români şi maghiari, porţile de acces ale cimitirului au fost distruse, iar poliţia a deschis un dosar penal.
O delegaţie comună de experţi români şi maghiari se va deplasa la sfârşitul acestei luni la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafaţă a cimitirului eroilor şi pentru a discuta eventualitatea preluării administrării acestuia de către Ministerul Apărării Naţionale.