Consum excesiv de antibiotice (audio)
Publicat de Liviu Goga, 21 noiembrie 2016, 17:14
România se confruntă cu probleme foarte mari de rezistenţă bacteriană, una dintre cauze fiind consumul excesiv de antibiotice, arată date oficiale. La nivel internaţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că aproximativ 50 la sută dintre reţetele pentru antibiotice nu sunt necesare, ele fiind rezultatul solicitării paceintului sau incertitudinii în diagnosticare. Potrivit statisticilor, în ţara noastră jumătate dintre pacienţii internaţi în spitale primesc tratament cu antibiotic, ceea ce ne clasează pe locul 2 în Europa la consum. Mai mult, aproximativ 3 la sută din populaţie utilizează antibiotice zilnic şi 90 la sută din consum se face în afara spitalului. Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu :
Astăzi, Ministerul Sănătăţii a început o campanie publică de informare cu privire la consumul raţional de antibiotice şi la riscurile prezentate de folosirea excesivă şi eronată a medicamentelor din această gamă.