Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Containerele de gunoi îngropate testate de catre autoritățile doljene

Radio România Oltenia
Foto: ????????????????????????????????????

Publicat de Cosmin Meca, 1 august 2018, 12:04

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a convocat, marți, alături de primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, o ședință de lucru cu reprezentanții asocierii de firme care a câștigat licitația publică pentru furnizarea și montarea containerelor îngropate destinate colectării deșeurilor în Craiova, precum și a utilajelor necesare operării acestora.

În cadrul întâlnirii, care s-a desfășurat la Palatul Administrativ, au fost trecuți în revistă pașii parcurși în derularea contractului de lucrări, precum și dificultățile pe care antreprenorul le întâmpină, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, și primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, abordând soluțiile necesare pentru a putea depăși toate obstacolele inerente unuia dintre cele mai importante demersuri în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj”.

Investiția este una complexă, întrucât în sarcina executantului intră proiectarea și amenajarea a aproximativ 440 de platforme, pentru fiecare dintre acestea fiind necesare 17 avize, emise de entitățile implicate – furnizorii de utilități și alte instituții publice.

Ulterior întâlnirii de la Consiliul Județean Dolj a fost întreprinsă o deplasare în teren, în apropierea Aeroportului Internațional Craiova, pentru o demonstrație cu două containere îngropate și două mașini speciale cu ajutorul cărora recipientele metalice au fost ridicate, golite, spălate și curățate.

Consiliul Județean Dolj rămâne, alături de Primăria Municipiului Craiova, implicat cu toate resursele pentru ca demersul, cu o importanță deosebită atât pentru oraș, cât și pentru impactul pozitiv pe care îl are asupra mediului, să fie realizat cât mai repede.

La întâlnire au mai participat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile, administratorul public al județului, Cosmin Durle, viceprimarul municipiului Craiova Adrian Cosman, administratorul public al municipiului, Sorin Manda, precum și reprezentanți ai administrației publice locale și județene implicați în implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj”.

Contractul încheiat între Consiliul Județean Dolj și S.C. European Waste Technology S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. European Waste Technology S.R.L. – Nord Engineering S.R.L., are o valoare totală de 34.380.393 lei, inclusiv TVA, sumă care include prețul utilajelor specifice și al containerelor furnizate, precum și prestarea serviciilor de proiectare, inscripționare, instruire și testare aferente și executarea lucrărilor de montare. În cadrul contractului, vor fi construite 438 de platforme, pe care vor fi amplasate 729 de containere îngropate cu capacitatea de 5 metri cubi și 30 de containere de 3 metri cubi.

Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, care a mai cuprins achiziționarea a 32 de autospeciale pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacități, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural și din orașele Bechet și Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiași și Segarcea, precum și construirea a patru stații de transfer, a două stații de compostare și a unei stații de sortare a deșeurilor.

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)