Continuă Festivalul RomânIA Autentică
Publicat de Puiu Vulea, 20 iunie 2018, 14:42
Demarat în anul 2016, în Hobița Gorjului, urmare a unui parteneriat al Asociației Antreprenorilor din România și Asociației Flori de ie cu Primăria și Consiliul Local Peștișani, Proiectul „RomânIA Autentică“ a atras an de an participanți, desfășurându-se astfel, în anul 2018, la Hobița, Iași și Brașov, mii și mii de persoane urmând să îmbrace IA românească în zilele de 23 și 24 iunie.
După cum a declarat Cosmin Pigui – primarul comunei Peștișani din județul Gorj – „În anul Centenar, al sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, ia românească este celebrată în Moldova, Ardeal și Țara Românească, fiind o reunire a neamului și prin prisma minunatului port popular românesc”.
Premergător festivalului „RomânIA Autentică“, la Hobița se sărbătoresc 500 de ani de la prima atestare documentară a satului care l-a dat lumii pe marele Constantin Brâncuși. În acest sens Primăria și Consiliul Local Peștișani organizează mai multe evenimente în cadrul proiectului „România 100, Hobița 500”, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Manifestările vor cuprinde expoziții și lansări de carte, expoziție de obiecte tradiționale, simpozionul “România 100, Hobița 500” , expoziție de lucrări realizate de meșteri populari dar și spectacole susținute de ansambluri și artiști de renume local și național.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.