Continuă Festivalul România Autentică
Publicat de Puiu Vulea, 25 ianuarie 2025, 10:37
Autoritățile locale din comuna gorjeană Peștișani anunță că Festivalul România Autentică va continua și în acest an. Evenimentul este programat să se desfășoare în perioada 21-22 iunie, la Hobița. Meșterii și artizanii populari se pot înscrie pentru a participa la festival până pe 31 martie. Anul trecut, au fost 70 de meșteri populari de pe tot cuprinsul țării – Cluj, Vrancea, Severin, București, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș sau Gorj.