Contractul pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș a fost atribuit unei asocieri de firme

Publicat de Puiu Vulea, 5 martie 2025, 16:11
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că miercuri, 5 martie 2025, a fost desemnată Asocierea – IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Lider) – ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ (Ofertant), câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiții: Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean LOT1:- LOT 4 CAP X DROBETA TURNU SEVERIN – CAP X BĂILE HERCULANE, KM 362+632 – KM 404+250 (41,618 km).
Contractul de achiziție publică va fi încheiat de ambele părți la finalul perioadei legale de contestații.
Durata estimată pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor va fi de 72 de luni, din care 12 luni proiectare și 60 de luni execuție.
Linia de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș face parte din Coridorul Orient/Est-Mediteranean și este amplasată pe raza județelor Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin. Administrativ, linia de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, este situată pe raza Sucursalelor Regionale CF Craiova și Timișoara – CNCF „CFR” SA.
Scopul general al implementării proiectului de REABILITARE A LINIEI DE CALE FERATĂ CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (225,287 km) vizează:
- Îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
- Modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
- Mărirea capacității de tranzit;
- Asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de mișcare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
- Modernizarea stațiilor (prin stații înțelegându-se si haltele de mișcare) de pe această linie îmbunătățind condițiile pentru utilizatorii transportului feroviar;
- Înlocuire poduri, podețe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor;
- Construcția drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
- Reabilitarea/Modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor și/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
- Montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
- Instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
- Reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰.