Controverse în campania electorală din Statele Unite
Publicat de Cosmin Meca, 9 noiembrie 2016, 10:13
Campania electorală din Statele Unite a fost marcată de o serie de controverse şi scandaluri. Hillary Clinton – descrisă de adversarii săi drept un om al sistemului – a trebuit să răspundă la întrebări cu privire la modul în care a fost finanţată fundaţia pe care o are împreună cu soţul său, fostul preşedinte Bill Clinton, şi felul în care a recţionat, ca secretar de stat, când a fost atacat consulatul american din Benghazi.
Tot ca secretar de stat, Hillary Clinton a folosit şi un cont particular de e-mail, ceea ce a făcut obiectul unei investigaţii a Biroului Federal de Investigaţii care nu a găsit, însă, motive de a o pune sub acuzare; cu toate acestea, ancheta a dus la o scădere în sondaje.
Donald Trump, pe de altă parte, a făcut de-a lungul campaniei numeroase declaraţii controversate şi a fost implicat într-un scandal cu privire la modul în care tratează femeile. Nu în ultimul rând, campania a fost marcată de presupuse atacuri cibernetice lansate de Rusia.
Rezultatul? America este, astăzi, mai divizată ca oricând din punct de vedere politic, a declarat pentru Radio România jurnalistul american Jon Greenberg, care lucrează în domeniul verificării informaţiilor politice: