Conturile TVR blocate de ANAF
Publicat de Cosmin Meca, 21 iulie 2015, 10:43
Fiscul a blocat conturile Televiziunii Române, situaţie ce ar putea duce la oprirea activităţii postului public. ANAF a luat această decizie după ce televiziunea publică nu şi-a plătit datoriile către bugetul de stat, aşa cum se angajase printr-un memorandum semnat în 2012. Surse au declarat că statul a preferat să pună poprire pe conturile TVR pentru a mai recupera ceva din datorii. Televiziunea Română are datorii de peste 700 de milioane de lei, dintre care 440 la bugetul de stat. ANAF a mai blocat conturile TVR şi în urmă cu trei ani din acelaşi motiv, ulterior, acestea au fost deblocate cu ajutorul guvernului atunci când TVR s-a angajat să îşi plătească datoriile în următorii şapte ani.