Cooperare polițienească România – Franța
Publicat de Cosmin Meca, 2 septembrie 2017, 20:30
50 de polițiști români au desfășurat, în acest an, misiuni pe teritoriul Franței. Scopul misiunilor îl constituie acordarea de sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze, în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră, dar și facilitarea schimbului de date și informații.
La data de 31 august a.c., 17 de poliţişti români s-au întors din misiune din Franţa, unde au fost angrenaţi în misiuni de patrulare, pe perioada sezonului estival, când în zonele marilor obiective turistice din Paris s-a înregistrat un aflux mare de turişti.
Fiind cea de-a douăsprezecea misiune de acest gen, autorităţile franceze s-au arătat foarte mulţumite de rezultatele marcante obţinute cu sprijinul poliţiştilor români.
În acest an, poliţiştii români au plecat în misiuni operative în Franţa, în cadrul a două misiuni de patrulare. În misiunea din perioada sezonului de iarnă 2016 – 2017 au participat 19 poliţişti, iar în misiunea din perioada sezonului estival 2017 (3 iulie – 31 august), au participat 17 poliţişti.
De asemenea, în cadrul unei misiuni de suport operativ au participat 14 poliţişti, dintre care 12 detaşaţi pe lângă serviciile Poliţiei din Paris şi doi poliţişti detaşaţi pe lângă Jandarmeria Franceză.
Dispozitivul permanent sprijină autorităţile franceze în schimbul de mesaje operative și verificări, în cadrul acţiunilor derulate de autorităţile franceze şi mijlocesc comunicării cu cetăţenii români bănuiţi de comiterea de infracţiuni sau victime ale infracţiunilor.
Aportul poliţiştilor ce acţionează în calitate de specialişti suport operativ este important, serviciile de poliţie şi jandarmerie franceze apreciind activitatea poliţiştilor români şi implicarea acestora în soluţionarea unor importante dosare penale.
Poliţiştii care participă la misiuni au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie.
În prezent, în Franţa, desfăşoară activităţi operative 13 poliţişti.
Acţiunile se desfăşoară la solicitarea partenerilor din Franța, ca urmare a bunei cooperări poliţieneşti, precum şi a Aranjamentului administrativ dintre Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministrul de Interne din Republica Franceză.
Sursa: comunicare.mai.gov.ro