Corabia: Consumul de energie al Spitalului Orăşenesc s-a redus cu peste 60%
Publicat de Alin Cirtina, 20 februarie 2024, 15:15
Consumul de energie al Spitalului Orăşenesc Corabia s-a redus cu peste 60% şi facturile la utilităţi ale unităţii sanitare au scăzut semnificativ după mai multe investiţii derulate în ultimii trei ani pentru reabilitarea termică a clădirilor şi înlocuirea vechiului sistem de încălzire.
Spitalul a beneficiat anul acesta şi de o donaţie de panouri fotovoltaice şi va deveni prosumator după ce acestea vor fi puse în funcţiune.
Primăria Corabia urmăreşte o reducere a facturilor la energie în toate clădirile pe care le administrează şi a depus un proiect pentru construirea unui parc fotovoltaic, energia obţinută urmând să acopere necesarul de consum al tuturor instituţiilor, a declarat administratorului orașului Corabia, Daniel Albu.
A consemnat Silviu Marancea, Radio Oltenia Craiova.
Sursă foto: arhivă – Radio Oltenia Craiova.