Coronavirus: Alberto Contador și Rafael Nadal, în sprijinul Crucii Roşii Spaniole
Publicat de Davian Vlad, 9 aprilie 2020, 08:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:13
Fostul ciclist Alberto Contador şi jucătorul de tenis Rafael Nadal au anunţat că vor sprijini Crucea Roşie Spaniolă prin scoaterea la licitaţie a unor obiecte folosite în diferite competiţii, scrie Reuters.
Astfel, Contador a anunţat că a pus în vânzare bicicleta pe care a avut-o în 2011, la Turul Italiei şi la Turul Franţei, iar Nadal tricoul purtat în 2019, când a intrat în posesia titlului la Roland Garros.
”Salutare tuturor. Încă ne luptăm cu pandemia de coronavirus şi vreau să fac încă un efort. Voi scoate la licitaţie bicicleta pe care am avut-o la Turul Italiei în 2011, care reprezintă ceva deosebit pentru mine”, a scris pe contul său de Twitter, Contador, retras din activitate în 2017.
Contador, 37 ani, este dublu câştigător al Turului Franţei şi Turului Italiei şi triplu învingător în Turul Spaniei.
Bicicleta a fost scoasă la licitaţie cu preţ de pornire de 2.500 euro şi ajunsese deja la 12.400 euro ieri după-amiază.
Rafael Nadal, locul 2 ATP, a anunţat pe Twitter că şi-a scos la licitaţie tricoul cu care a câştigat turneul de Mare Şlem de la Paris de anul trecut.
AGERPRES