Coronavirus: De astăzi, se administrează a treia doză de vaccin
Publicat de Lica Simona, 28 septembrie 2021, 09:59
De astăzi, începe, şi la noi în ţară, administrarea celei de-a treia doze de ser anti-covid, aşa numitul rapel booster. Acesta se poate face doar cu unul dintre cele două seruri cu tehnologia ARN mesager – Pfizer BioNTech şi Moderna – indiferent de schema iniţială. Cei care au deja șase luni de la rapel se pot programa pentru doza a treia prin intermediul platformei RO-VACCINARE. Serul va fi disponibil pentru toţi cei care doresc, însă sunt anumite categorii de persoane, care au prioritate la administrare – spune doctorul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de vaccinologie din Asociaţia Medicilor de Familie:
Între timp, ritmul de vaccinare se menţine relativ constant, aproape 18.000 de persoane s-au prezentat la centrele de imunizare, în 24 de ore. Dintre acestea, peste 15.600 au început schema de vaccinare sau au optat pentru administrarea serului în doză unică. Acum sunt peste 5,3 milioane de persoane complet vaccinate.