Coronavirus: Judeţele cu cea mai mare rată de infectare
Publicat de Davian Vlad, 1 noiembrie 2020, 19:00
Judeţele Sălaj, Cluj, Timiş şi Alba au înregistrat cea mai mare incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, potrivit raportării transmise, astăzi, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Conform GCS, incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus este de 5,1 în Sălaj, 4,87 în Cluj, 4,29 în Timiş, 4,17 în Alba, 3,8 în Sibiu, 3,79 în Municipiul Bucureşti, 3,43 în Mureş, 3,34 în Arad şi 3,3 în Bihor.
O incidenţă de peste 2 la mia de locuitori se înregistrează în judeţele Harghita – 2,89, Dolj – 2,87, Braşov – 2,8, Maramureş – 2,74, Covasna – 2,63, Dâmboviţa – 2,6, Bistriţa Năsăud – 2,33, Vâlcea – 2,25, Teleorman – 2,21, Caraş Severin – 2,09, Neamţ – 2,06, Iaşi – 2,02 şi Bacău – 2,0.
Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Olt – 1,3, Brăila – 1,28, Buzău – 1,21, Argeş – 1,19, Vrancea – 1,1 Călăraşi – 1,08, Tulcea 1,02.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 246.663 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
AGERPRES