Coronavirus: Toate persoanele ce sosesc în România dintr-o călătorie internaţională, izolate la domiciliu
Publicat de Davian Vlad, 25 martie 2020, 09:51
Lista cu ”zonele roşii”, pentru care este necesară carantina instituţionalizată timp de 14 zile, a fost actualizată şi publicată, astăzi, pe site-ul INSP.
Captura foto: INSP
Potrivit INSP, ţările considerate ”zone roşii” sunt: Italia, Franţa, Germania, Spania şi Iran. Cetăţenii români care se întorc din aceste ţări se vor afla în carantină instituţionalizată 14 zile.
În ceea ce priveşte ”zonele galbene”, pentru care se impune izolarea la domiciliu 14 zile, sursa citată arată că toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională se vor supune acestei prevederi.
Lista a intrat în vigoare de astăzi, la ora 00,00, se mai precizează în documentul publicat pe site-ul INSP.
AGERPRES