Corpurile fraților Ruben şi Izan Calatayud, în vârstă de 3 şi 5 ani, găsite după două săptămâni de căutări în Valencia
Corpurile a doi fraţi, Ruben şi Izan Matias Calatayud, în vârstă de trei şi cinci ani, au fost găsite în regiunea Valencia în locuri diferite, la aproape zece kilometri distanţă de domiciliul lor de la periferia oraşului Valencia.
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2024, 10:08
Spania este afectată de inundaţii sângeroase de peste două săptămâni, o catastrofă soldată cu cel puţin 223 de morţi.
Corpurile celor doi fraţi au fost găsite în locuri diferite, în apropiere de Catarroja, în regiunea Valencia, la aproape zece kilometri de domiciliul lor, la Torrent, la periferia Valenciei, unde au fost daţi dispăruţi.
O mătuşă a băieţilor, Barbara Sastre declara săptămâna trecută la postul naţional TVE că viuetul apei i-a speriat pe copii.
Tatăl lor a încercat să-i liniştească, însă ”au fost toţi trei târîţi afară”, de apă, a declarat ea la TVE.
Tatăl copiilor a supravieţuit, agăţat timp de câteva ore de un copac.
”Au trecut mai multe zile, iar ei sunt mici. Ştim că îi caută şi că echipe de căutare sunt lansate zilnic”, declara mătuşa copiilor la 6 noiembrie.
Echipe de căutare şi-au concentrat eforturile asupra râpelor şi zonelor izolate din regiune.
sursa: stirileprotv.ro