Cortegiul funerar al reginei Elisabeta a ajuns în capitala Scoției
Publicat de Lica Simona, 11 septembrie 2022, 18:09
Mii de persoane au adus un ultim omagiu, astăzi, reginei Elisabeta a II-a, pe traseul de la Balmoral la Edinburgh, ţinuturile scoţiene pe care suverana le iubea atât de mult.
Sicriul a fost mai întâi scos din sala de ceremonii a castelului şi adus până la dric de şase pădurari de pe domeniu. Au fost ultimele momente petrecute în reşedinţa Balmoral, una dintre preferatele reginei Elisabeta a II-a, unde obişnuia să petreacă o parte din vară. La ora 10:00 (09:00GMT), sicriul din stejar a ieşit pe porţile reşedinţei. Deasupra sicriului se află steagul regal scoţian şi o coroană din flori albe, dalii şi sângele voinicului, provenind din grădinile domeniul Balmoral.
Sicriul de stejar al reginei va fi depus la Palatul Holyroodhouse, în Sala Tronului, până luni după-amiază, când va fi dus în procesiune la Catedrala St. Giles din capitala scoţiană. Regele Charles al III-lea şi membri ai familiei regale vor participa la procesiune şi la o slujbă la catedrală. Sicriul va rămâne într-o capelă mortuară, pentru ca scoţienii să îşi poată lua rămas bun de la suverană.