Costinești: ANPC a confiscat șase tone de alimente expirate, găsite la un singur operator economic
Publicat de Lica Simona, 7 august 2022, 13:49
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit tone de carne şi alte produse, expirate de trei ani, în urma unui amplu control, realizat la Costineşti, care a vizat un singur operator economic, cu mai multe puncte de lucru în staţiune. IPJ Constanţa a anunţat că, în urma acestei acţiuni de control, 43 de persoane au fost duse la audieri.
“În urma descinderii, care a avut loc la o societate comercială din staţiunea Costineşti, au fost identificate şase camere de congelare, în interiorul acestora fiind descoperite peste şase tone de alimente (peşte şi carne), de diverse categorii şi sortimente, al căror termen de valabilitate era expirat, pentru unele produse, încă din anul 2020. Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii. Totodată, au fost identificate mai multe înscrisuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Constanţa.