Craiova: Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
Publicat de Lica Simona, 11 aprilie 2024, 14:39
Primăria Municipiului Craiova, în parteneriat cu operatorul autorizat eColectare și OIREP Eco Positive, organizează, în perioada 15 – 20 aprilie, o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor elecrice și electronice. Astfel, craiovenii se vor putea programa, în vederea preluării gratuite a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, la numărul de telefon – TelVerde: 0800.444.800 (gratuit), prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului), la numărul de telefon: 0752.568.092, de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00 sau permanent, prin formularul de comandă on-line disponibil pe www.eColectare.ro . În urma comenzilor, vor fi sunați de un reprezentant al operatorului autorizat eColectare, pentru a stabili data preluării comenzii.
Deșeurile electrice se preiau de la domiciliu sau sediu de firmă, în perioada acțiunii, între orele 09.00 – 17.00.
Campania vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice, care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de orice aparate electrice, electronice și electrocasnice nefolosite, vechi sau defecte, grele sau voluminoase.
Participanții la campanie vor fi recompensați cu premii (aparate electrocasnice), acordate în urma unei tombole, care va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Craiova, strada Târgului, nr. 26, în data de 23 aprilie 2024, ora 10.00.