Craiova: delegatia de tineret a Romaniei la ONU
Publicat de Cosmin Meca, 3 noiembrie 2015, 19:20
Delegații de tineret ai României la ONU, Anca Agachi şi David Timiş, vor fi prezenți în această săptămână în Bănie. Asociaţia Tineretul ONU-filiala Craiova organizează joi, 5 noiembrie, un seminar regional de informare cu privire la „Programul Delegat de Tineret la ONU”. În cadrul seminarului, cei doi delegați vor prezenta perspectivele programului, vor disemina activitatea lor de până acum şi ceea ce au realizat la New York, în cadrul deplasărilor la ONU. Totodată, vor lansa dezbateri cu tinerii participanți pe tema problemelor cu care se confruntă, a priorităţilor pe care le au şi a posibilelor soluţii la care pot lua parte. Evenimentul se va desfășura în Sala Albastră a Universității din Craiova, joi, de la ora 14.00 și se adresează tuturor tinerilor interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de problemele şi politicile de tineret la nivel naţional şi internaţional.
„Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite” este un program guvernamental, implementat de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, de reprezentare publică a intereselor tinerilor români la nivel internaţional. Cei doi Delegaţi, selectaţi anual printr-un proces naţional şi deschis de selecţie, reprezintă interesele generaţiei lor în cadrul lucrărilor organismelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, în urma consultărilor cu tinerii.
Seminarul de la Craiova deschide seria de deplasări prin țară ale delegaților de tineret ai României la ONU, deplasări ce vor avea loc pe tot parcursul anului în marile orașe din țară. De asemenea, face parte din calendarul de evenimente al Festivalului UNIFEST Craiova, fiind realizat cu sprijinul Universităţii din Craiova, AIESEC Craiova, JCI Craiova și ELSA CRAIOVA, sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.