Craiova: Din ianuarie 2023, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor se digitalizează
Publicat de Lica Simona, 15 decembrie 2022, 16:35
Primăria Municipiului Craiova, prin Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, anunță că, începând cu data de 03.01.2023, preluarea cererilor de eliberare a actelor de identitate, prin Ghișeul Unic de Evidență a Persoanelor, precum și a cererilor depuse în cadrul compartimentului ,,Eliberări acte stare civilă”, se va realiza numai în baza programărilor telefonice și online după cum urmează:
- Programarea telefonică pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate se va face la numerele: 0351/451883 sau 0251/310219 interior 105, iar programarea online pe site-ul Direcției de Evidență a Persoanelor – www.spcepcv.ro.
- Programarea telefonică pentru depunerea cererilor de eliberare a certificatelor (duplicate)/extraselor multilingve de naștere, căsătorie și deces precum și a Anexei 9 (dovadă stare civilă) se va face la numerele: 0351/451883 sau 0251/310219 interior 112, iar programarea online pe site-ul Direcției de Evidență a Persoanelor – www.spcepcv.ro.
Măsura vine ca urmare a implementării, în cursul anului 2023, a proiectului ”Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă” (SIIEASC), cu impact asupra soluționării cu celeritate a cererilor cetățenilor români și străini, ale căror acte și fapte de stare civilă sunt înregistrate în România, precum și a proiectului privind eliberarea cărții de identitate electronice, având scopul de a veni în sprijinul cetățenilor, care se adresează Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, pentru reducerea timpilor de așteptare și evitarea aglomerației.