Craiova: Două persoane accidentate pe trecerea de pietoni
Publicat de Lica Simona, 23 februarie 2021, 10:00
Două persoane, un barbat si o femeie, au ajuns, în această dimineață, la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean din Craiova, în urma accidentului produs pe strada Calea Severinului, în zona Marlorex. Poliţiştii au stabilit că la volanul autoturismului se afla un tânăr, de 19 ani, din Craiova, care a accidentat cele două persoane, angajate în traversarea drumului public, pe trecerea de pietoni.
Una dintre victime și-a recăpătat cunoștința, în urma primului ajutor primit, iar cealaltă a fost preluată de SMURD, în stare de inconştienţă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
A consemnat Daniela Diaconu, Radio Oltenia-Craiova.