Craiova IntenCity: O fotografie îți poate aduce o reducere de 50 la sută!
Publicat de Lica Simona, 20 august 2022, 09:52
Au mai rămas doar șapte zile, până la marele festival IntenCity de la Craiova. Turnul IntenCity se înalță, de astăzi, în Piața Mihai Viteazul. Până pe 22 august, o sută de vizitatori, care își fac fotografii cu turnul și le postează pe Instagram sau Facebook (public), cu hashtag #IntenCity, pot câștiga o reducere de 50 la sută, la toate tipurile de abonamente, la cel mai mare festival de muzică din sudul României. Câștigătorii vor fi aleși prin random.org.
Și Caravana IntenCity continuă să străbată Craiova și împrejurimile orașului, cu activități distractive, muzică și flashmob-uri dansante. Cei care urmăresc traseul caravanei au șansa să câștige reduceri semnificative, pentru abonamentele la IntenCity.