Craiova: introducerea taxei pe salubrizare
Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2015, 10:23
Consilierii municipali votează, în şedinţa de joi, introducerea taxei de salubrizare în Craiova. Dacă votul lor va fi pozitiv şi proiectul va trece, autorităţile locale vor începe să-i taxeze pe craiovenii care nu au contracte cu Salubritatea începând cu data de 1 ianuarie 2016. Autorităţile locale motivează introducerea acestei taxe de salubrizare cu faptul că nu toţi locuitorii municipiului Craiova plătesc la Salubritate pentru ridicarea gunoiului menajer. Cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2016 este de 7 lei pe lună pe persoană pentru persoane fizice şi de 77 lei pe lună pe metru cub, pentru persoane juridice. În ceea ce priveşte tarifele pe care le practică Salubritatea, acestea au rămas neschimbate din aprilie 2013.