Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Craiova marchează 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși

Craiova marchează 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși

Publicat de Lica Simona, 13 februarie 2023, 09:41

Consiliul Județean Dolj marchează, în perioada 13 – 19 februarie, împlinirea a 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, printr-o suită de evenimente de înaltă ținută, menite să pună în valoare contribuția imensă pe care „părintele sculpturii moderne“ a avut-o la îmbogățirea culturii universale. Seria manifestărilor, așezate sub titlul „Brâncuși. Al lumii”, va fi deschisă de expoziția de artă fotografică, pictură și grafică „Brâncuși văzut prin ochii copiilor”, organizată de Școala Populară de Arte și Meserii ,,Cornetti“ Craiova și care va fi vernisată luni, 13 februarie, la Centrul „Constantin Brâncuși”. În aceeași zi, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va organiza expoziția de carte „Constantin Brâncuși în colecțiile Bibliotecii Aman”, un demers în cadrul căruia va rula și o prezentare multimedia.

Muzeul Olteniei Craiova, prin intermediul evenimentului „Din viața lui Brâncuși”, organizat marți, 14 februarie, pune la dispoziția publicului documente inedite, provenind din perioada șederii marelui sculptor la Craiova și București. Renumitul arhitect italian Oreste Ruggiero este invitatul conferinței internaționale „Zborul – de la Da Vinci la Brâncuși”, o expoziție de documente și fotografii inedite, din Fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.

În ziua de 15 februarie, Muzeul de Artă, prin spațiile pe care le pune la dispoziție, în Sala Oglinzilor și la Centrul „Constantin Brâncuși”, este gazda evenimentelor „Brâncuși și prietenii săi”, activitate cultural-educativă destinată elevilor, și „Constantin Brâncuși, între Pământ și Cer pe Calea Sufletelor”, o proiecție de film documentar și dezbatere. 

Expoziția de cărți și documente reprezentative „Constantin Brâncuși în colecțiile Exilului Românesc” va deschide seria inițiativelor desfășurate joi, 16 februarie, care mai cuprinde „Brâncuși reloaded” și „Față în față. Începuturi”, ultimele două manifestări urmând să se desfășoare în spațiile puse la dispoziție de Galeria ARTA.

Scriitorul Ion Deaconescu va intra în dialog deschis cu cititorii volumului-omagiu „Pasărea sunt eu”, un eveniment care se va desfășura vineri, 17 februarie, la Muzeul de Artă, în Sala Oglinzilor. O zi mai târziu, melomanii se vor putea bucura de un regal muzical, „Poveste din Bucureștiul de odinioară”, găzduit de Filarmonica Oltenia Craiova, și pus în scenă de actrița Miruna Ionescu și de violonistul Valentin Albeșteanu, acompaniați de Taraful de Oraș.

Duminică, 19 februarie, atunci când este marcată Ziua Națională „Constantin Brâncuși“, vor avea loc două conferințe, care tratează subiecte de cercetare și sinteză asupra operei sculptorului: „Atelierul lui Brâncuși“, susținută de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, și „De ce dormitează muza lui Brâncuși?“, avându-l ca autor pe prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu. „Ziua Națională «Constantin Brâncuși» este una cu încărcătură deosebită pentru orașul nostru, odată cu finalizarea proiectului îndrăzneț al construirii unei prisme din sticlă, consacrată marelui artist, și cu inaugurarea centrului, care îi poartă numele.

Constantin Brâncuși este universal, dar îl simțim al nostru prin fiecare gest de prețuire a operelor sale și de integrare în arta noastră națională“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Profesorii din Gorj transformă reciclarea în artă prin „Caravana Reciclării Creative”
Regional vineri, 31 ianuarie 2025, 11:32

Profesorii din Gorj transformă reciclarea în artă prin „Caravana Reciclării Creative”

Profesorii din Gorj transformă reciclarea în artă prin „Caravana Reciclării...

Profesorii din Gorj transformă reciclarea în artă prin „Caravana Reciclării Creative”
Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea după acuzații privind neglijența unui copil internat
Regional vineri, 31 ianuarie 2025, 11:11

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea după acuzații privind neglijența unui copil internat

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea după acuzații privind neglijența unui copil...

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea după acuzații privind neglijența unui copil internat
Acces gratuit la film în cinematografele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina
Regional vineri, 31 ianuarie 2025, 11:03

Acces gratuit la film în cinematografele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina

Acces gratuit la film în cinematografele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din...

Acces gratuit la film în cinematografele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina
Un nou adăpost pentru câinii fără stăpân va fi construit în comuna Stoeneşti
Regional vineri, 31 ianuarie 2025, 10:43

Un nou adăpost pentru câinii fără stăpân va fi construit în comuna Stoeneşti

Un nou adăpost pentru câinii fără stăpân va fi construit în comuna...

Un nou adăpost pentru câinii fără stăpân va fi construit în comuna Stoeneşti
Regional vineri, 31 ianuarie 2025, 10:11

Teatrul „Anton Pann” marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului printr-o trilogie emoționantă

Teatrul „Anton Pann” marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului printr-o trilogie...

Teatrul „Anton Pann” marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului printr-o trilogie emoționantă
Regional joi, 30 ianuarie 2025, 17:35

Migranți ilegali depistați la Calafat

Migranți ilegali depistați la...

Migranți ilegali depistați la Calafat
Regional joi, 30 ianuarie 2025, 16:22

„Condiția de a fi liber” – conferință la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Uniunea Armenilor din România, organizează Conferința „Condiția de a fi...

„Condiția de a fi liber” – conferință la Biblioteca Aman
Regional joi, 30 ianuarie 2025, 15:02

Conferința „Condiția de a fi liber” și lansarea volumului lui Varujan Vosganian la Biblioteca Județeană Aman

Conferința „Condiția de a fi liber” și lansarea volumului lui Varujan Vosganian la Biblioteca Județeană...

Conferința „Condiția de a fi liber” și lansarea volumului lui Varujan Vosganian la Biblioteca Județeană Aman