Craiova: restricții de circulație
Publicat de Puiu Vulea, 5 mai 2021, 15:17
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în perioada 08.05.2021 – 01.06.2021, se va închide circulaţia rutieră pe Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.
Circulația rutieră pe Calea Unirii va fi restricționată în vederea executării lucrărilor aferente realizării Centrului Internaţional Constantin Brâncuşi.
Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.