Craiova: restricții de circulație
Publicat de Puiu Vulea, 16 septembrie 2021, 11:38
Se va închide circulaţia rutieră, în centrul Craiovei, de vineri, 17 septembrie, de la ora ora 19:00, până luni, 20 septembrie, la ora 06:00. Măsura este luată în vederea desfășurării evenimentului „The Artist Awards” ce va avea loc în Piața Mihai Viteazu și va fi instituită pe străzile: Popa Şapcă, A.I. Cuza – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Unirii şi intersecţia cu strada Romul – și pe strada Unirii – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Mihai Viteazul şi intersecţia cu strada A.I. Cuza. Reprezentantii municipalității craiovene atentionează că, in situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, acestea vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.