Craiova: Restricții de circulație, sâmbătă, în centrul orașului
Publicat de Lica Simona, 29 septembrie 2023, 10:24
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfăşurarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 120 ani de la inaugurarea Parcului Nicolae Romanescu, sâmbătă, 30 septembrie, vor fi instituite restricții de circulație, pe mai multe sectoare de drum. Astfel, în intervalul orar 11.00 – 12.00, se va închide circulaţia rutieră pe Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihail Kogălniceanu şi str. Sfântu Dumitru, până la intersecţia cu str. Corneliu Coposu. Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim de circulație prioritară, pentru riveranii, care nu au alt acces către proprietate, precum şi pentru autovehiculele care transportă persoane cu handicap. Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente