Craiova. Restricții rutiere pe Calea Unirii
Publicat de Cosmin Meca, 29 august 2019, 09:00
Primăria Municipiului Craiova anunţă că joi, 29 august 2019, în intervalul orar 11.30 – 12.30, se va restricționa circulația rutieră pe Calea Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu și Sf. Dumitru și intersecția cu strada Corneliu Coposu ca urmare a organizării de către Palatul Copiilor Craiova a celei de-a XII-a ediții a Festivalului – Concurs Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Maria Tănase”.
În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere.
Conducătorilor auto li se solicită să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.