Craiova. Se desființează Piața Chiriac
Publicat de Cosmin Meca, 30 ianuarie 2019, 17:00
Autoritățile au luat decizia de a demola toate construcțiile existente în Piața Chiriac, pe locul lor urmând să se construiască o clădire în care vor funcționa mai multe direcții și servicii aflate în subordinea Primăriei Craiova.
Pe ordinea de zi a ședinței CLM Craiova, de joi, se află un proiect de hotărâre prin care se propune preluarea tuturor bunurilor care există în perimetrul în care a funcționat odată Piața Chiriac. În anexa atașată proiectului, se specifică faptul că este vorba de cele două clădiri în care se comercializau fructe și legume, dintre care una acoperită. Autoritățile preiau și infrastructura existentă, în speță racordurile la canalizare, alături de platforma de gunoi și grupul social ce deserveau fosta piață. Prin respectivul proiect de hotărâre se mai propune și preluarea terenului, de 4.701 metri pătrați, pe care este amenajat acum spațiul agro-alimentar.
Potrivit raportului ce însoțește proiectul de hotărâre, autoritățile locale intenționează să folosească locaţia respectivă „pentru construirea unei clădiri de interes public, în care să îşi desfăşoare activitatea direcţii din cadrul Primăriei Municipiului Craiova”. După votul consilierilor municipali, fosta piață revine în domeniul public al municipiului, autoritățile putând să beneficieze de spațiul respectiv și să înceapă lucrările de reamenajare.