Crește numărul de infectări cu virusul West Nile. Țânțarii, rezistenți la insecticide
Publicat de Lica Simona, 22 august 2023, 08:19
Ţânţarul comun, prezent în Europa, a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, relevă un studiu recent, realizat de Institutul de Medicină Tropicală din Anvers (ITG), relatează agenţia Belga. Rezistenţa dezvoltată de acest tip de ţânţar (Culex pipiens) nu este lipsită de consecinţe asupra sănătăţii, deoarece va împiedica, de exemplu, lupta împotriva răspândirii febrei West Nile, potrivit centrului de cercetare.
Cazurile de febră West Nile s-au înmulţit în Europa, în ultimii ani. Virusul afectează în principal păsările şi caii, dar au fost raportate mai multe cazuri la om. O mică parte dintre cei infectaţi dezvoltă simptome asemănătoare gripei care, în cazuri rare, pot duce la deces.
Institutul Naţional de Sănătate Publică din România a anunţat, săptămâna trecută, că, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie 2023) şi până la data de 17 august 2023, s-au înregistrat 7 cazuri confirmate şi un caz probabil de infecţie cu virusul West Nile, trei dintre acestea soldându-se cu deces.