Creştinii romano- catolici şi protestanţi au sărbătorit Învierea Domnului (audio)
Publicat de Liviu Goga, 28 martie 2016, 11:23
Creştinii romano- catolici şi protestanţi din întreaga lume au sărbătorit, ieri, Învierea Domnului. Un milion cinci sute de mii de credincioşi români celebrează astăzi a doua zi de Paşte, aflată în acest an la o diferenţă de cinci săptămâni faţă de cea ortodoxă. La slujba de la Biserica Romano-Catolică din centrul istoric al Sibiului au participat şi preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen. Şeful statului le-a transmis un mesaj celor care sărbătoresc Paştele. Klaus Iohannis.
În Piaţa San Pietro din Vatican, Papa Francisc a adresat, tradiţionalul mesaj „Urbi et orbi” – Cetate şi Lume- şi binecuvântarea apostolică. În mesajul său, rostit în faţa a aproximativ 100.000 de pelerini, Papa Francisc a amintit de victimele terorismului, a remarcat situaţia critică a migranţilor şi a făcut din nou apel la pace în Orientul Mijlociu. Suveranul pontif a cerut oamenilor să transmită mai departe speranţa Sfintelor Sărbători de Paşti pentru a învinge răul. Papa Francisc.