Crima care a şocat România comunistă. Moartea directorului celei mai mari fabrici autohtone de utilaj petrolier, un mister nedesluşit oficial de 53 de ani

Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2018, 17:14

Se împlinesc 53 de ani de la moartea învăluită în mister a drectorului Uzinei „1 Mai“ din Ploieşti, Dimitrie Tomozei. Inginerul a fost găsit fără suflare, în seara zilei de 11 decembrie 1965, într-un tunel subteran care separa două secţii ale uzinei.

Avea o singură rană la cap, iar anchetatorii vremii au stabilit că victima s-a sinucis, pe fondul unei nevroze

Inginerul Tomozei era o personalitate a epocii, un om puternic care conducea un colectiv de aproape zece mii de oameni. Devenise un personaj incomod pentru partid, iar curajul de a-l sfida până şi pe Nicolae Ceauşescu, pe care a refuzat să-l întâmpine într-o vizită de lucru la uzină, i-a adus probabil sfârşitul. Pe 11 decembrie 1965, cadavrul său avea să fie găsit într-un pasaj subteran din cadrul uzinei pe care o conducea.

După mai bine de jumătate de secol de la acea seară nefastă, Alin Tomozei, nepotul fostului director al Uzinei „1 Mai“ Ploieşti a publicat o carte document „1965 Crima care a zguduit Ploieştiul“ dedicată morţii bunicului său. Este un act reparator prin care se demonstrează în baza documentelor obţinute de la CNSAS (nu mai puţin de 7.000 de pagini) că Dimitrie Tomozei sau „obiectivul Tudor“ – aşa cum figurează în notele informative ‒ a fost lichidat la comanda Securităţii.

Telefonul de la miezul nopţii

În seara zilei de 11 decembrie 1965, în locuinţa familiei Tomozei din strada Doftanei din Ploieşti se aşternuse neliniştea. Dimitrie întârzia nepermis de mult, deşi îi promisese lui Radu, fiul său, că va fi la timp acasă pentru a viziona împreună un episod din serialul „Sfântul“. Era sâmbătă, zi lucrătoare în acele vremuri. Silvia ştia că soţul ei era dedicat uzinei pe care o conducea, dar niciodată nu se întâmplase să rămână la serviciu atât de mult fără să anunţe, cu atât mai puţin sâmbăta.

Silvia şi Dimitrie Tomozei FOTO Arhiva Familiei

La ora 23.10 neliniştea s-a transformat în panică. Un telefon, cvasianonim anunţa că la uzină avusese loc un accident grav, iar vocea de la celălalt capăt al receptorului a refuzat să dea mai multe amănunte. Au trecut ore de întrebări fără răspuns. Informaţiile primite erau prea puţine şi nu au făcut decât să sporească temerile. „În jurul orelor 02.00 dimineaţa au venit la noi acasă inginerii Gheorghe Popescu, Victor Vâlvoi, Constantin Marinescu şi Nicolae Corbu care mi-au spus că soţul meu este grav accidentat, aflându-se deja pe masa de operaţie. Toţi aceştia erau cu ochii plânşi şi foarte agitaţi, fapt care m-a determinat să insist să mi se spună adevărul. În cele din urmă inginerul Gheorghe Popescu, rugându-mă să fiu tare, mi-a mărturisit că soţul meu a decedat“, avea să relateze peste ani, Silvia, iar mărturia este prezentă în cartea document semnată de Alin Tomozei.

Spion industrial

Vestea morţii directorului Uzinei „1 Mai“ s-a răspândit rapid în Ploieşti. Dimitrie Tomozei nu era oricine, ci o personalitate a locului. Conducea cea mai mare fabrică de utilaj petrolier din România, dar şi destinele a mii de muncitori angajaţi în anii ʼ60 la „1 Mai“.

În lipsa unor date oficiale, au apărut scenariile, supoziţiile alimentate de propaganda comunistă care încerca să transforme dispariţia prematură a lui Dimitrie Tomozei, avea doar 50 de ani, într-un fapt banal. Securitatea a avut grijă ca muncitorii din uzină să afle că directorul lor îşi pusese capăt zilelor, fiind deconspirat ca spion industrial pentru servicii secrete străinie. Se ajunsese atât de departe cu aceste ipoteze legate de moartea lui Dimitrie Tomozei încât se vorbea în acele zile că marele director avea conturi în străinătate şi îşi înscenase moartea pentru a putea fugi din ţară tocmai în SUA.

Zece mii de oameni la funeraliile directorului

Oricât au încercat securiştii nu au reuşit să împiedice ca detalii despre felul în care fusese găsit cadavrul lui Dimitrie Tomozei să ajungă la urechile muncitorilor. De teama unei revolte, reprezentanţii Direcţiei Reginoanle a Securităţii cu suportul organelor de partid au făcut tot posibilul să calmeze freamătul care cuprinsese comunitatea „1 Mai“. „S-a intervenit în forţă pentru a diminua pe cât posibil fenomenul care se crease, interzicând, cel puţin în interiorul uzinei, formarea de grupuri de discuţii pe această temă“, scrie Alin Tomozei în cartea dedicată bunicului său.

Frica era atât de mare încât partidul a interzis muncitorilor să participe la funeraliile lui Dimitrie Tomozei. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului director a fost depus în interiorul clubului fabricii. Restricţia impusă muncitorilor de a se apropia de catafalcul directorului lor a fost ignorată, iar ploieştenii au mers să-i aducă un ultim omagiu. În ziua de 13 decembrie, cortegiul funerar al directorului Dimitire Tomozei a fost însoţit, de-a lungul traseului Rondul 2- Uzina 1 Mai – Cimitirul Bolovani, de peste 10.000 de oameni.

Încercările disperate ale Securităţii de a diminua agitaţia din uzina, dar şi din Ploieşti, produsă imediat după şocul aflării veştii morţii directorului Uzinei „1 Mai“ erau justificate de modul în care fusese descoperit cadavarul lui Dimitrie Tomozei. Toate datele conduceau către orice altceva, dar nu spre o sinucidere, aşa cum avea să stabilească ancheta autorităţilor.

Tunelul morţii

Pe 11 decembrie 1965, Dimitrie Tomozei a plecat de acasă la uzină la ora 19.00. Era ceva obişnuit ca directorul să facă un ultim control prin secţii pentru a verifica activitatea muncitorilor care intraseră în schimbul al II-lea. N-avea de gând să zăbovească prea mult la fabrică, drept dovadă promisiunea făcută fiului său că se va întoarce acasă la ora 21.00 pentru a se uita împreună la „Sfântul“, un serial celebru în epocă, al cărui protagonist era Roger Moore.

Sfârşitul de an prinsese Uzina „1 Mai“ în iureşul comenzilor care trebuia onorate până în sărbători. Echipa de ingineri identificase o problemă la unul dintre utilaje, iar Dimitrie Tomozei era măcinat de rezultatul nefavorabil al probelor care se tot făceau la un prototip de motopompă. Îl chemase sâmbătă seară la uzină şi pe inginerul Victor Vâlvoi, un tânăr pe care îl luase sub aripa sa, pentru a merge împreună la standul de probe. Tânărul inginer a întârziat însă la întâlnire, astfel că Tomozei a decis să plece singur spre Secţia Mecanică 2 şi apoi spre standul de probe pentru a verifica stadiul reparaţiilor la utilajul cu probleme.

A fost văzut ultima dată în viaţă de către muncitorii din cadrul secţiei Uzinaj1 la ora 19.40. Un sfert de oră mai târziu avea să fie descoperit mort în pasajul subteran care lega două secţii ale întreprinderii. Cadavrul a fost găsit de către un anume Dumitru Geangu, angajat al uzinei. Muncitorul se afla la manşa unui tractor cu şenile, un K.D. 35 pentru cunoscători, când a făcut descoperirea macabră şi a dat alerta în fabrică.

K.D. 35 „arma“ morţii

Acest utilaj, K.D. 35, era un tractor de mici dimensiuni, care se deplasa pe şenile, iar în partea din faţă era prevăzut şi cu roţi din cauciuc. Viteza maximă de deplasare a vehiculului era de 1,5 km/oră. Specificaţiile tehnice ale acestei maşinării sunt importante în contextul în care anchetatorii au hotărât în urma cercetării la faţa locului că Dimitrie Tomozei s-a sinucis, aruncându-se în faţa tractorului.

Cadavrul directorului a fost găsit „întins cu faţa în jos, paralel cu bordura, având pălăria şi mâinile strânse în dreptul plexului solar, corespunzând zonei diafragmului“, scrie Alin Tomozei în „1965 Crima care a zguduit Ploieştiul“, citând din documentele anchetei.

Dimitrie Tomozei avea o singură rană la cap cu materii cerebrale ieşite din cutia craniană, în rest pe nici o altă parte a corpului nu au fost identificate alte răni oricât de minore.

Tractorul k.D.35 în faţa căruia s-a spus că directorul Uzinei ”1Mai” din Ploieşti s-a aruncat FOTO Arhiva CNSAS

Cazul a fost preluat de Procuratura Regională Ploieşti – Secţia Supraveghere Urmăriri Penale. Furia care mocnea în Ploieşti trebuia potolită rapid. Familia lui Dimitrie Tomozei, muncitorii din fabrică şi în general ploieştenii aveau nevoie de răspunsuri. S-a găsit astfel un prim ţap ispăşitor în persoana şoferului de tractor pe care l-au acuzat iniţial de omor din culpă. Aşa s-a vrut iniţial finalizarea anchetei: un accident stupid. Din motive rămase neelucidate, Geangu Dumitru a fost în cele din urmă exonerat de orice vină. Omul a mărturisit că în noaptea fatidică a văzut în pasajul subteran o persoană care stătea întinsă pe jos, despre care a crezut că este un bărbat în stare de ebrietate. A reuşit să-l evite în ultimul moment, dar nu a exclus faptul că l-ar fi putut agăţa cu şina tractorului. În declaraţia dată în faţa organelor de cercetare şoferul tractorului a explicat că, dacă a lovit victima, aceasta cel mai probabil era deja decedată sau măcar în stare de inconştienţă pentru că în momentul impactului nu a scos niciun sunet, nu s-a văiat, nu a ţipat.

Verdict: sinucidere

Astfel, în data de 13 mai 1966, procurorul Nicolae Puşcaşu, de la Procuratura Regională Ploieşti semnează ordonanţa de încetare a pornirii procesului penal pe numele lui Dumitru Geangu. Motivul invocat: Dumitru Tomozei s-a sinucis.

„Împrejurările în care a fost găsit cadavrul şi anume locul, natura plăgii cât şi aspectul îmbrăcămintei au dus la concluzia că în cauză moartea numitului Tomozei Dumitru s-a datorit unui mijloc auto de circulaţie (…) Având în vedere că Geangu Dumitru a circulat regulamentar, că zgomotul făcut de tractor putea constitui un semnal de atenţie pentru orice persoană şi că până să treacă cu tractorul peste Tomozei Dimitrie acesta deja se afla culcat pe asfalt. (…) Împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi anume moartea lui Tomozei Dimitrie s-a datorit voinţei acestuia de a se sinucide“, se arată în ordonanţa de încetare a procesului penal decisă de procurorului de caz.

În acelaşi document se invocă o cauză probabilă care l-ar fi determinat pe directorul Uzinei „1 Mai“ să-şi pună capăt zilelor: o nevroză. Mai mult chiar, acelaşi procuror de caz notează în ordonanţa de încetare a procesului penal că Tomozei se afla „probabil şi sub influenţa unui toxic convulcionant care nu a putut fi decelat prin examinările toxicologice curente la laborator“.

Fragment din ordonanţa de încetare a procesului penal semnată de procurorul de caz. Documentul a fost descoperit de Alin Tomozei în dosarele de la CNSAS FOTO Arhiva familiei

Cu alte cuvinte, Dimitrie Tomozei pe fondul unei tulburări psihice a decis să-şi pună capăt zilelor, înghiţind o substanţă toxică, pentru ca apoi să meargă în pasajul subteran unde s-a întins pe caldarâm, a aşteptat zeci de minute o maşină care să vină şi să-i zdrobească craniul. Aceasta era explicaţia anchetatorilor.

În jurul orelor 02.00 dimineaţa au venit la noi acasă inginerii Gheorghe Popescu, Victor Vâlvoi, Constantin Marinescu şi Nicolae Corbu care mi-au spus că soţul meu este grav accidentat, aflându-se deja pe masa de operaţie. Toţi aceştia erau cu ochii plânşi şi foarte agitaţi, fapt care m-a determinat să insist să mi se spună adevărul. În cele din urmă inginerul Gheorghe Popescu, rugându-mă să fiu tare, mi-a mărturisit că soţul meu a decedat.

Silvia Tomozei, în cartea „1965  Crima care a zguduit Ploieştiul“

Conducerea Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti a fost decapitată

Concluziile procurorului nu au fost acceptate niciodată nici de opinia publică, nici de familie, iar peste ani nici de alţi oficiali care au reluat ancheta pe cont propriu şi au demontat pe rând toate ipotezele ordonanţei. A fost doar un act de reparaţie morală, poate o ambiţie personală, pentru că oficial, până în prezent, în documente moartea lui Dimitrie Tomozei „s-a datorat voinţei acestuia“.

Suspiciunile au rămas însă, iar conducerea partidului de la Bucureşti era la curent cu freamătul de la Ploieşti. Coincidenţă sau nu, întraga conducere a Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti a fost decapitată, iar ofiţerii care făceau legea atunci la Ploieşti au fost trecuţi în rezervă sau transferaţi.

„La un an de la marea reformă din cadrul Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti, mai exact în data de 28.12.1967, maiorul Tomescu Virgil, anchetator penal, va avea curajul să emită o notă «curpinzând unele probleme privind pe fostul director general al Uzinei 1 Mai Ploieşti, Dimitrie Tomozei, mort în împrejurări suspecte», în care îşi va exprima părerea sa privind «posibilitatea ca directorul să se fi sinucis ca urmare a unor considerente cunoscute numai de el»“, scrie Alin Tomozei.

Pentru prima dată, un oficial al Securităţii avea curajul să ridice problema unei anchete superficiale în dosarul Tomozei. Nota lui Tomescu a fost găsită în documentele CNSAS de către Alin Tomozei. Verdictul sinuciderii era pus sub semnul întrebării, un gest de curaj al unui om din sistem care avea să şi suporte consecinţe.

„Tractorul care circula tot în acelaşi sens de mers cu victima, în mod normal ar fi trebuit să treacă cu şenila dreaptă peste cadavru, începînd cu strivirea mâinii stângi, a gâtului terminând cu zdrobirea capului în proporţie de 85%. Ori aşa cum rezultă din documente, Tomozei Dumitru nu a primit alte lovituri decât la cap (…)“, se arată în nota anchetatorului de securitate Virgil Tomescu, descoperită de nepotul directorului în arhivele CNSAS. Anchetatorul concluzionează „oricare ar fi fost situaţia, Tomozei Dimitrie era inconştient când se presupune că ar fi trecut tractorul peste capul lui“, conform Dosar Fond Documentar D13297, citat de Alin Tomozei.

În data de 31 martie 1968, adică la nici trei luni de la această expunere, maiorul Virgil Tomescu va fi trecut în rezervă la vârsta de 43 de ani.

Acest anchetator nu a fost singurul care s-a aplecat asupra documentelor prezente la dosarul Tomozei. Ecoul morţii suspecte care s-a petrecut la Ploieşti a dăinuit mulţi ani în Ploieşti.

În iunie 1970, Eugen Mesteş, medicul primar anatomopatolog de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei „Victor Babeş“, a emis în nume personal un raport intitulat „Aprecieri asupra cazului Dimitrie Tomozei“ în care se preciza: „Moartea lui Tomozei Dimitrie a fost violentă. Ea s-a datorat traumatismelor cranio-cerebrale executate în doi timpi: un prim traumatism cranio-cerebral, ce a fixat victima la sol, urmat de un al doilea traumatism sever ce a zdrobit craniul pe planul dur al şoselei. Ambele tipuri de traumatisme s-au produs în timpul vieţii. (…) Datele de la dosar nu probează un accident de circulaţie făcut de tractorul K.D. 35. Convingerea noastră este că relaţia dintre tractorul K.D. 35 şi Tomozei Dimitrie s-a produs după decesul acestuia“, arată medicul Eugen Mateş în raportul său de 21 de pagini finalizat în data de 21 iunie 1970 şi descoperit de Alin Tomozei în arhivele CNSAS.

Medicul Eugen Mateş anula cu argumente ştiinţifice, fără probabilităţi, fiecare concluzie trasă de procurorul de caz în dosarul în care stabilise că Dimitrie Tomozei s-a sinucis: „Din momentul în care şenila ar fi prins orice parte a corpului, inclusiv capul, ar fi fixat-o la sol, nedeplasând-o şi ar fi zdrobit-o. Întreaga şenilă ar fi trecut peste aceste părţi, stâlcindu-le, deorarece fiecare segment al şenilei calcă exact peste locul celui anterior. În acest caz însă, materiile cerebrale ar fi trebuit să aibă altă dispoziţie faţă de craniu şi în nici un caz ca cea fixată în fotografiile penale, în sensul că ele ar fi trebuit să fie găsite în dreapta şi deasupra capului decedatului (…) se poate incrimina că tractorul a împins cu roţile din faţă un cadavru cu craniul explodat şi a întins pe şosea materii cerebrale deja ieşite din craniu…“, este una dintre concluziile prezente în raportul lui Mateş.

Otrava ar fi lăsat urme

Raportul prezintă şi un alt raţionament argumentat ştiinţific de către medicul Mateş. Acesta ia în discuţie varianta sinuciderii cu un toxic hematic-convulsivant indusă de procurorul de caz Nicolae Puşcaşu. Prezenţa unei otrăvi în organism ar fi fost identificată doar examinând cadavrul. Subtanţele toxice lasă urme vizibile în organismul uman, iar acestea nu au fost descoperite la momentul examinării corpului de către medicii legişti.

Analizând probele existente la dosar, Mateş concluzionează că imobilizarea victimei la pământ nu poate fi explicată altfel decât printr-un traumatism prealabil. Pentru prima dată, la cinci ani de la moartea suspectă a directorului se nota negru pe alb într-un document oficial că rănile de la cap ar fi putut fi produse cu un corp netăios şi fără muchii. Medicul susţine în acelaşi raport că după prima lovitură care l-a doborât la pământ, a urmat cel puţin un alt traumatism care a dus la zdrobirea craniului. „Ele au fost interpretate ca fiind produse de către trecerea tractorului K.D.35 peste craniu. Fără a putea fi exclus cu toată certitudinea, această aserţiune nu poate fi susţinută ştiinţific“.

Ca şi în cazul anchetatorului penal Virgil Tomescu, medicul Mateş a avut de suferit de pe urma raportului său care readucea în prim plan neregularităţile concluziilor iniţiale. O perioadă i se va interzice, din diverse motive, să publice materiale de specialitate şi chiar să avanseze pe scara ierarhică.

„Dumnezeii mă-sii lu’ banditu’ ăsta de Tomozei“

Dincolo de dovezile medicale legate de cauza moriţii, Dimitrie Tomozei nu avea un motiv să se sinucidă. Familia, prietenii şi cei care l-au cunoscut ştiau asta. Pentru ei nu mai era nevoie de un raport documentat al vreunui medic legist care să dovedească că soţul, tatăl, respectiv prietenul lor fusese asasinat.

La 53 de ani de la moartea directorului, nepotul său, Alin Tomozei declară pentru „Weekend Adevărul“ că toţi apropiaţii fostului director aveau certitudinea unui asasinat: „Eu ştiam că bunicul a fost omorât. Asta se ştia la noi în casă, aşa se vorbea despre moartea lui la noi în familie.

Cine era Dimitrie Tomozei

Dimitrie Tomozei era un personaj extrem de apreciat în lumea industriei de petrol la nivel internaţional. Ca director al Uzinei „1 Mai“ a făcut parte din delegaţii româneşti care au reprezentat ţara la expoziţii şi târguri internaţionale de gen. Inginerii ploieşteni, conduşi de Tomozei, făceau performanţă în domeniul industriei de petrol. În 1964, Uzina din Ploieşti câştiga medalia de aur pentru instalaţia de foraj „3 D.H -200“, expusă la Târgul Internaţional de la Leipzig. Era un om care ieşea mult afară din ţară şi avea contacte cu personalităţi din domeniul petrolului din toată lumea, nu doar din ţări comuniste. Tomozei avea legături cu cele mai importante companii petroliere din lume şi fusese în vizită, pentru negociere de contracte, la Red Oil (Olanda), Hughes Tool Huston (astăzi o companie care aparţine concernului General Electric), Smith Tool Los Angeles (astăzi  Smith Biths, o divizie a Smith International aparţinând concernului Schlumberger) sau compania Varel Manufacturing din Dallas (astăzi Varel International Energy Servicies – VIES), dar şi la companii din fosta URSS, China, RFG, Belgia şi Franţa.

Începutul anului 1964 îl găseşte pe Dimitrie Tomozei în faţa unei noi provocări pe care o acceptă, poziţia de director general al uzinei. Până atunci ocupase funcţia de director tehnic, însă propunerea venea ca o recunoaştere a meritelor sale de adevărat lider al uzinei.

Un an mai târziu, cu doar trei zile înainte de moartea sa, Dimitrie Tomozei este chemat la Ministerul Construcţiilor de Maşini, condus atunci de Mihai Marinescu. I se propusese postul de director general (cu rang de secretar de stat) al Întreprinderii Industrial Export, o instituţie care se ocupa cu promovarea şi exportul instalaţiilor complexe şi a utilajului petrolier românesc în 45 de ţări. A fost o veste care l-a bucurat nespus pe Tomozei, acest aspect fiind confirmat chiar de soţia acestuia, Silvia. Nici nu avea cum altfel. Radu, fiul lor, se pregătea să dea examen la facultate şi ar fi vrut să-şi continue studiile la Bucureşti. Părinţii lui se gândeau că noul post le-ar fi permis să fie alături de Radu pe parcursul celor cinci ani de studii univeristare.

A doua zi de la primirea acestei veşti, Dimitrie Tomozei îşi făcea planuri pentru Revelion. I-a mărturisit prietenului său, inginerul George Ţogorel, directorul tehnic al Întreprinderii Hidromecanica Braşov, că ar vrea să petreacă ultima zi din an la Buşteni.

O întâmplare ciudată avea să se petrecă în seara aceleiaşi zile, 10 decembrie 1965. Tomozei împreună cu secretarul de partid al uzinei, Gheorghe Poenaru, au fost chemaţi la C.A.P. Bucov (o comună de lângă Ploieşti) de către preşedintele cooperativei Constantin Mişcă. Motivul oficial a fost o posibilă colaborare între Uznia „1 Mai“ şi C.A.P-ul care avea nevoie de cazane necesare sistemului de încălzire. Conform documentelor prezente în arhiva CNSAS şi citate de Alin Tomozei în cartea sa, Tomozei şi Poenaru sunt întâmpinaţi la acel C.A.P. de şeful Direcţiei Regionale de Securitate Ploieşti, colonelul Nicolae Pascu Dumitrescu. Acesta din urmă venise acolo „pentru a-şi completa se pare rezerva de băuturi alcoolice, de care era dependent, după spusele multora care l-au cunsocut“, arată Alin Tomozei în cartea sa.

Colonelul era într-o stare avansată de ebrietate şi a avut o dispută, între patru ochi, cu Dimitrie Tomozei. Martorii la această ceartă, care ar fi durat aproximativ un sfert de oră, spun că nu au auzit care a fost subiectul discuţiei aprinse, dar au remarcat tonul ridicat al celor doi protagonişti. Imediat după discuţia aprinsă, şeful Securităţii din Ploieşti a plecat singur şi s-a îndreptat spre maşina condusă de şoferul său personal, Mircea Nicolau. Acesta avea să mărturisească faptul că, după ce s-a aşezat pe canapeaua din spate a autoturismului, colonelul Nicoae Pascu Dumitrescu a spus: „Dumnezeii mă-sii lu’ banditu’ ăsta de Tomozei, îl aranjez eu şi pe ăsta“, conform Arhivei Fond Informativ, citată de Alin Tomozei.

La şase luni de la acest incident, colonelul Nicolae Pascu Dumitrescu a fost supus unei anchete disciplinare şi destituit din funcţia de şef al Direcţiei Regionale de Securitate, retrogradat la gradul de locotentent-colonel şi mutat ca adjunct al penitenciarului Văleni din judeţul Ialomiţa, informaţie prezentă în „Caietele CNSAS“, citate de Alin Tomozei.

Unul dintre motivele destituirii colonelului Dumitrescu ar fi acela că, pe fondul consumului de alcool, a scăpat informaţii despre planul Securităţii de a-l lichida pe Dimitrie Tomozei.

După vizita la C.A.P., Dimitrie Tomozei ajunge acasă aproape de miezul nopţii şi a adus cu el zece litri de vin proabil pentru sărbătorile de iarnă care stăteau să vină.

„Nu avea gânduri de suicid. Se pregătea să devină secretar de stat într-un minister important, îşi făcea planuri cum să petreacă sărbătorile de iarnă şi se gândea la cariera de inginer a unicului său copil“, concluzionează Alin Tomozei.

Filajul la „obicetivul Tudor“

Un om cu o funcţie atât de importantă, cu relaţii internaţionale constante, nu avea cum să nu fie filat de Securitate. Alin Tomozei, nepotul său, dovedeşte acest lucru prin publicarea unor pasaje din documentele CNSAS în posesia cărora a intrat recent.

„Activitatea de filaj asupra «obiectivului» Dimitrie Tomozei, denumit de Securitate «Tudor», va fi asigurată de o echipă formată din maior Cioară Ion, căpitan Uşurelu Gheorghe, căpitan Anghel Ion, plutonier Nuţescu Olimpia şi plutonier major Pârvu Ion. Într-un document anexă la nota de filaj, scris de mână, se detaliază modul de acţiune întreprins de aceştia: «întrucât lucrarea a fost cerută urgent de conducerea Direcţiei Regionale MAI Ploieşti, nu a mai fost timp necesar pentru întocmirea documentelor începerii filajului, nici să facă instructajul lucrătorilor în şedinţa organizată. Instructajul lucrătorilor a fost făcut în teren de către şeful secţiei Maior Cioară Ion»“, arată Alin Tomozei, în cartea dedicată bunicului, citând documente din arhiva CNSAS.

Lucrarea la care se face referire în nota menţionată anterior vizează urmărirea îndeaproape a directorului Dimitrie Tomozei în orele premergătoare morţii sale. În ziua de 11 decembrie, acesta a fost filat pas cu pas, începând cu ora 14.00. Echipajele de la Securitate au fost postate  în parcul din faţa Uzinei „1 Mai“, pe strada Doftanei (actuala stradă Tache Ionescu), unde se afla domiciliul familiei Tomozei, pe gangul de la Cinemascop (care dă în Bulevardul Republicii), pe strada Democraţiei şi pe strada Gării, (zona Gara de Sud în prezent). Echipele menţionate mai sus nu au avut voie să intre în incinta uzinei „1 Mai“.

„Acolo se întâmpla altceva, de care ei nu erau informaţi şi nici nu trebuiau să afle, era o altă misiune, a oamenilor puternici de mare încredere, profesionişi antrenaţi pentru astfel de acţiuni comando, executanţi abili cu mult sânge rece, pregătiţi oricând să răspundă unor solicitări de gen“, precizează Alin Tomozei.

Sper că, într-o zi, vor fi condamnate în contumacie persoanele din cadrul Securităţii care l-au asasinat pe bunicul meu, dar şi cei care au conspirat la aceasta, conducerea locală a PCR.

Alin Tomozei, nepotul inginerului Dimitrie Tomozei

Momentul în care Tomozei l-a deranjat pe Ceauşescu

Date precise despre ceea ce s-a întâmplat în tunelul morţii nu există consemnate în niciunul dintre documentele studiate de Alin Tomozei în arhivele CNSAS. Dar puse cap la cap informaţiile găsite conduc toate către o singură concluzie. Dimitrie Tomozei a fost asasinat la comanda Securităţii. Numele executanţilor direcţi au rămas deocamdată necunoscute.

Alin Tomozei, nepotul fostului director al Uzinei ”1 Mai” din Ploieşti FOTO Diana Frîncu

„Certitudinea asupra vinovăţiei, formată pe bază de probe neîndoielnice, se îndreaptă spre conducerea PCR (inclusiv de la nivel local) şi securitatea statului, în calitate de instrument al Partidului Comunist Român, ale cărui directive le ducea la împlinire. Nu există un «în dubio pro reo» în acest caz. Dumitru Balalia, din poziţia sa de prim-secretar al Comitetului Regional Ploieşti al PCR (membru al Comitetului Central al PCR) nu putea fi străin de acest deznodământ stabilit pentru bunicul meu. Cercetările efectuate, inclusiv studierea celor peste 7.000 de pagini ale dosarelor deschise de Securitate pe numele bunicului Dimitrie, converg spre concluzia că această decizie fusese stabilită direct de la Bucureşti…“, spune Alin Tomozei.

Motivul

Mai rămâne un semn de întrebare. Care să fi fost motivul deciziei lichidării directorului Uzinei „1 Mai“? Se temeau oare liderii PCR şi implicit Nicolae Ceauşescu, proaspăt uns în funcţia de preşedinte al ţării, ca Tomozei să nu ofere secrete de stat colaboratorilor săi internanţionali? Există un episod menţionat de nepotul directorului care ar putea da de gândit. Într-o vizită oficială făcută de Ceauşescu la „1 Mai“ Ploieşti acesta a fost întâmpinat de către directorul tehnic al uzinei, un lucru de neacceptat. Ceauşescu a întrebat de ce nu este prezent şi directorul general, iar răspunsul nu l-a mulţumit deloc. Dimitrie Tomozei plecase cu o zi înainte într-o delegaţie în SUA.

„Cauza uciderii sale este, cel puţin pentru mine, rezultatul evident al nerespectării principiului «să greşeşti, dar să greşeşti cu Partidul decât să greşeşti împotriva Partidului» a rămas sacrosanct chiar şi după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. O astfel de atitudine sfidătoare la adresa conducerii PCR, de nesupunere sub raportul normelor impuse de organele de stat , prin criticile aduse şi deciziile asumate, de desconspirare a unor agenţi din rândul colabaratorilor direcţi, personalitatea mult prea puternică pentru acele vremuri erau motive suficiente să determine eliminarea sa fizică ca un mesaj clar că braţul lung al noii puteri, instaurată odată cu venirea lui Ceauşescu, nu iartă pe nimeni care i se opune ori care încalcă disciplina de partid. La 20 de ani de la acest tragic eveniment, în anul 1985, un alt inginer constructor, disidentul Gheorghe Ursu, avea să-şi găsească sfârşitul pentru variante asemănătoare de protest contra regimului, fiind acuzat, ca şi bunicul Dimitrie Tomozei, de «activitate duşmănoasă împotriva regimulu». Sper că, într-o zi, vor fi condamnate în contumacie persoanele din cadrul Securităţii care l-au asasinat pe bunicul meu, dar şi cei care au conspirat la aceasta, conducerea locală a PCR“, spune Alin Tomozei.

Încercările nepotului de a lămuri cicumstanţele în care bunicul său a murit nu s-au oprit doar la redactarea unei cărţi document. A contactat şi Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc care nu s-a dovedit receptiv nedorind să instrumenteze acest caz, în sensul să-l documenteze ştiinţific şi apoi să urmeze demersul firesc de a sesiza procuratura, după cum explică Alin Tomozei.

„La început au existat premizele unei investigări profesioniste, dar, odată cu anul 2014, şi refuzul prelungirii detaşării doamnei procuror Radu Gina în cadrul Institututului de Investigare, au luat sfârşit şi speranţele noastre. Toate demersurile ulterioare s-au lovit, din păcate, de o mare ignoranţă din partea I.I.C.C.M.E.R“, a concluzionat nepotul fostului director al Uzinei „1 Mai“ Ploieşti.

sursa: adevarul.ro