Critici la adresa legilor educației
Publicat de Liviu Goga, 2 martie 2023, 11:02
Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor cer eliminarea examenului de admitere la liceu şi critică Ministerul Educaţiei pentru că nu ar fi luat în considerare şi propunerile lor. Potrivit proiectului de lege privind învăţământul preuniversitar, acest examen ar urma să aibă loc după evaluarea naţională, în liceele care anunţă că doresc o astfel de procedură. Ministrul de resort, Ligia Deca, a precizat că acest concurs poate fi organizat pentru cel mult 60 la sută din locuri. Reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor au afirmat, însă, că o astfel de procedură de admitere la liceu va accentua diferenţele dintre elevi şi va crea o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă. În plus, în opinia acestora, ar încuraja sistemul meditaţiilor private şi ar creşte nivelul de stres pentru elevi.