Criză în Educație: Astăzi – grevă de avertisment, luni – grevă generală
Publicat de Lica Simona, 17 mai 2023, 10:41
Angajaţii din educaţie organizează, astăzi, o grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00, interval în care nu vor avea loc activităţi şcolare. Cadrele didactive vor merge, însă, în unităţile de învăţământ şi îi vor supraveghea pe elevi. Sindicatele au anunţat că acest protestul este doar o etapă, în conflictul de muncă, generat de salariile mici, dar şi de lipsa investiţiilor în domeniu, și va culmina, luni, 22 mai, cu greva generală, dată la care ar urma să fie votat, în Senat, pachetul de legi ale Educaţiei. Ministrul de resort, Ligia Deca, şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge la grevă generală şi a anunţat că, în cursul zilei de astăzi, va avea loc noi discuţii cu sindicaliştii.