Cruella – 1

Publicat de Ducu Mogoseanu, 13 octombrie 2016, 09:57 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:38

Sunt în concediu. E minunat.

E prima mea zi de concediu. De concediu.

Mă trezesc fericit şi odihnit la patru şi jumătate. Dimineaţa. Pentru că am uitat alarma de la telefon pornită şi era programată să mă trezească pentru matinal, căci, pentru cei care nu ştiu, eu lucrez la radio, chiar şi în concediu (bine, nu mereu).

Merg să mă bărbieresc şi – pac! – se arde becul de la baie. Nu-i nimic. Aştept să se lumineze bine de ziuă.

Până atunci, merg să fac o cafeluţă. Îmi scapă capacul de la zaharniţă pe jos pe gresie. Acum am două capace. Şi-o nevastă proptită-n uşa bucătăriei, cu părul vâlvoi, ca şi cum şi-ar fi ţinut feonul o oră în frunte, şi cu ochii bulbucaţi, de parcă ea ar fi băut bere până la unu şi jumătate azi-noapte. “Ce spărsăşi, mă?”. „Nimic”, răspund eu şi trag cu piciorul cioburile sub masă, ca pisica…mă rog, ca pisica. Deschide şi fiu-meu uşa de la cameră. Zice doar: “Bine, mă, tată…” şi adoarme din nou, pe mochetă. Îl ridic, ocazie cu care îmi aduc aminte că am sciatică. Nu-l mai ridic. Prefer să-l acopăr.

Beau cafea. S-a luminat de ziuă. Mă bărbieresc. Mă tai. Nu de EMO ce sunt, ci pentru că lama o am de la ultimele creşteri de leafă.

Plec afară. Mă urc la volan şi merg prin oraş. Alt şofer, tot domn, opreşte lângă mine într-o intersecţie şi mă-ntreabă: “Ce bip-ul meu mergi aşa, bă, boule, de parcă ai fi în concediu?”. Accelerez. Accelerează şi el, iar eu dau muzica mai tare. Cei din spate dau sirena mai tare. Mă opresc şi plătesc.

Mă întorc acasă.

Ea, nevastă-mea, Cruella şi el, fiu-meu, Prinţul Caspian, mă aşteaptă în prag îmbrăcaţi şi încălţaţi. Ea n-are sandale roşii cu talpă de plută, el n-are revista “Bakugan” cu cadou. Îl întreb pe Prinţul Caspian de ce merge în oraş cu scutul şi sabia. “N-ai de unde să ştii ce se poate întâmpla!”, zice el.

Corect! Craiova, my love!

Pe Cruella n-o întreb nimic, pentru că ea chiar răspunde. Cu numai doisprezece litri de benzină reuşesc să le găsesc amândurora ce şi-au dorit.

Revenim la domiciliul odinioară conjugal. E ora cinsprezece, dar aş fi vrut să fie trei. Mâncăm şi nu beau vin, pentru că „Ţi-ajunge de-aseară!”.

“Dacă azi nu mergem la fotbal, cu mine nu mai ai ce discuta!”. Ne întoarcem pe la opt seara. Fac duş şi aflu că, dacă o ascultam pe Cruella şi mai cumpăram un televizor, acum puteam să văd meciul Stelei cu Ujpest.

Vreme de nouă ani am crescut un balaur care acum strigă: “Mi-e foameee!!!”. “Fă-i şi tu ceva, că începu’ filmu’!” completează Cruella. I-aş face ceva, dar mi-e că mă văd la ştirile de la ora cinci.

Până la urmă, ajung în camera balaurului şi mă trântesc în pat, la televizor. Mă uit cum un babuin care are un motor în fund, e mai prost decât o veveriţă sau o nevăstuică, pentru că aia n-are.

Sunt rupt de oboseală. Adorm încetişor. O mână mică, dar puternică, mă zgâlţâie peste cinci minute şi aud chiar ca prin vis: “Pun ceasul la patru, ca să mergem mâine la pescuit?”.

Şi, tot ca prin vis, o altă voce suavă zbiară: “Nici un pescuit! Mâine mergem la ştrand!”.

Cruella…Prinţul Caspian…adorm…adorm…şi mă visez la serviciu…la serviciu…

Dar n-am ce să fac…Trebuie să stau în concediu…