Cruella – episodul 22
Publicat de Ducu Mogoseanu, 3 iulie 2015, 08:34 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:39
Cruella găteşte. Cruella, soţia mea, probabil aflată în faza incipientă a unei boli superioare (bolile superioare fiind situate în partea superioară a corpului) mi-a cerut să stăm în bucătărie, alături de ea, doar cu vorba, atâta vreme cât va găti. Multe elemente surpriză au fost numai în această invitaţie, ca să nu vă mai spun că am fost la un pas de hipoglicemie, tahicardie, şi chiar homeopatie când mi-a trântit şi o cană de vin în faţă, cu pahar şi apă minerală.
„Toarnă!” a urlat Cruella cu privirea pe care, spre fericirea dumneavoastră, i-o ştiţi numai din poveştile mele. Am turnat, mai ales că e un domeniu în care nu mă las rugat îndelung. Am turnat, am băut şi iar am turnat şi iar am băut. Cruella nu se grăbeşte, motiv pentru care înainte de a începe să gătească şi-a aprins o ţigară. Am aprins şi eu una. Şi încă una. Şi iar am fumat şi iar am băut şi îmi aduc aminte că, la un moment dat, am întrebat când mâncăm ce-a pregătit. Pe urmă iar am fumat şi evident, iar am băut.
M-am trezit pe la două, cu capul pe masa din bucătărie. Pe mochetă, în faţa mea, Prinţul Caspian, fiul meu şi-al Cruellei rodea nişte coji de pâine. El m-a întrebat cu toată seriozitatea: „Mâine pot să merg la mamaie?” .
text original, protejat: Ducu Mogoşeanu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.