CS Universitatea Craiova s-a impus în derbiul cu FC U Craiova 1948 cu 2-1
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2022, 08:56
CS Universitatea Craiova s-a impus în derbiul cu FC U Craiova 1948, scor 2-1, în etapa a patra din SuperLiga. Meciul de pe Stadionul „Ion Oblemenco” a fost întrerupt timp de zece minute, din cauza suporterilor.
Toate golurile au fost înscrise din lovituri de la 11 metri. În urma acestui rezultat, cele două echipe sunt vecine în clasament: CSU ocupă locul 9 (5 puncte, golaveraj 5-6), iar U Craiova 1948 se află pe poziția a zecea (4 puncte, golaveraj 6-6).