CSM Slatina – CSA Steaua Bucureşti, mâine, la Slatina
Publicat de Puiu Vulea, 6 februarie 2024, 18:14
CSM Slatina primeşte vizita celor de la CSA Steaua Bucureşti, în cel de-al treilea joc de pregătire al iernii. Meciul se va disputa miercuri, 7 februarie, de la ora 14.00, pe Stadionul „1 Mai”. Primele două partide, disputate cu Concordia Chiajna şi CSM Alexandria, au fost câștigate de echipa din Slatina, cu scorul 2-1. CSM Slatina a acumulat, în prima parte a sezonului Ligii a II-a, 20 de puncte şi se află la trei lungimi distanţă de ultimul loc din play-off. Primul meci oficial al divizionarei secunde slătinene va avea loc pe 24 februarie, în cadrul etapei a XVI-a, în deplasare, contra celor de la Corvinul Hunedoara, formaţie aflată pe locul al doilea în clasamentul Ligii a II-a.