Cum au trăit copiii de pe Arena Națională meciul cu Norvegia. Au stabilit un nou record all-time
Publicat de Cosmin Meca, 16 octombrie 2019, 08:55
România a încheiat la egalitate cu Norvegia, dar a fost unul din puţinele meciuri care s-au terminat fără scandal, bătăi sau injurii.
Asta pentru că în tribune au fost doar copii, care au transmis inocență și bucurie, şi înainte şi după meci.
Şi n-au fost puţini. Aproape 30.000, veniţi din toate colţurile ţării, să susţină naţionala de fotbal, şi au stabilit astfel un nou record absolut. Iar bucuria şi plăcerea lor au fost atât de mari, încât scorul nu a mai fost chiar atât de important.
Cum au trăit meciul copiii de pe Arena Națională
După meci, copii s-au îndreptat aplaudând şi scandând către autocarele care i-au transportat la Arena Naţională, pentru ei nu a mai contat scorul.
Copil: “Când sunt foarte mulţi fani simţi acea atmosferă şi trăieşti clipă. Când cineva ratează, chiar suferi.”
Copil: “Au fost numai copii şi a fost o atmosferă mult mai frumoasă”.
Copii: “Am simţit bucure, entuziasm”.
Iar ca la orice meci interesant, nu au lipsit nici majoretele. Eleve din Buzău au venit pentru a susţine echipa naţională.
Nu toată lumea a plecat fericită însă. Alexandra a venit din Câmpulung Muscel să-şi vadă jucătorul preferat pe teren, însă a plecat dezamăgită.
Fetiţă: “Am Ianis scris pe frunte…
Reporter: ”Ţi-a părut rău că nu l-ai văzut pe teren”
Fetiţă: “Da foarte rău, l-am aşteptat tot meciul, dar nu a intrat.”
Acest băieţel nu s-a putut decide pe cine susţine – România sau Norvegia.
Elevi din Focşani au spus că vor continua să scandeze cu energie pe drumul către casa “Hai România”, mai ales că au primit învoire pentru astăzi de la şcoală.
Alţi copii, veniţi din Dolj, au avut de parcurs un drum lung până acasă, aşa că şi ei au fost scutiţi de şcoală pentru o zi.
Copil: “Meciul a fost foarte interesant, ar fi fost mai bine să câştigăm, dar e bine şi egal. Am primit scutire şi eu”.
Cei mai mulţi dintre micii spectatori s-au aflat pentru prima dată pe un stadion.
Copil: “Speram să ajungem cât mai departe, să ne calificăm cât mai curând”.
Părinte: “O adevărată lecţie de patriotism”
Deşi fiecare grup a avut un profesor sau un antrenor care i-a însoţit, au fost şi părinţi care şi-au aşteptat copiii emoţionaţi la poarta stadionului.
Părinte: “Dacă s-au întâmplat incidente la meciul trecut, au ce învaţa, spiritul sportiv, să ţină cu echipa”.
Părinte: “O adevărată lecţie de patriotism, o lecţie data de copii celor mari”.
Naţională a fost pedepsită de UEFA după ce suporterii adulţi au făcut scandal și au scandat lozinci rasiste. Aşa că pe stadion au avut acces doar copiii, neatinşi de microbul huliganismului, şi însoţitorii lor – în numărul impus tot de UEFA.
La această partidă au asistat 29.854 de copii şi însoţitori ai acestora. Astfel, naţională României a stabilit un nou record absolut, fiind cu 8.000 mai mulţi decât juniorii sârbi care au asistat la un meci jucat de Partizan Belgrad în Europa League.
sursa: stirileprotv.ro
sursa poza; digi24.ro