Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cum explică DNA deschiderea dosarului privind ordonanţele de urgenţă

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2017, 18:30

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) spune, despre ancheta în cazul OUG privind graţierea şi modificarea codurilor penale, că se fac acte procedurale cu privire la aspectele sesizate de mai multe persoane, care au sesizat posibile fapte legate de „modalitatea de adoptare a unor acte normative”, potrivit News.ro.

„La Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competenţa de soluţionare a instituţiei, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate”, arată DNA.

Sursa citată precizează că va oferi detalii suplimentare legate de acest caz „atunci când împrejurările vor permite”.

Dosarul a fost deschis în urma denunţului făcut, în 24 ianuarie, de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Mihai Poliţeanu a declarat că miercuri a fost audiat la DNA în acest dosar care vizează elaborarea ordonanţelor de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, iar cu această ocazie a completat denunţul şi a solicitat să fie făcute cercetări şi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere atât adoptarea „conspirativă” a OUG de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice” privind o întâlnire în care Dragnea i-ar fi cerut „imperativ” lui Iordache adoptarea OUG.

„Ieri, 1 februarie 2017, am fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde am fost audiat în legătură cu denunţul penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României”, a scris joi Mihai Poliţeanu, pe pagina sa de Facebook, precizând că denunţul vizează faptele de favorizare a făptuitorului şi de prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Mihai Poliţeanu a mai spus că, la audiere, a depus o completare la denunţul penal, pentru a se face cercetări în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 13 din Legea 78/2000.

El a precizat că în denunţul care îl vizează pe Dragnea a avut în vedere atât evenimentele de marţi noapte, când Guvernul a adoptat „conspirativ” o ordonanţă de urgenţă de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice ale unei întâlniri între ministrul Justiţiei şi şeful său de partid Dragnea Liviu, în care cel din urmă ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonanţei amintite”.

Articolul 13 din Legea 78/2000 se referă la „fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Poliţeanu a precizat că în 24 ianuarie, a făcut denunţul la DNA, semnat de el şi de Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, pe care atunci l-a trimis prin mijloace de comunicare electronică, iar în 31 ianuarie, a mers la DNA pentru a-l depune şi „în persoană”, cu respectarea deplină a procedurii penale.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat joi, întrebat dacă a început o anchetă legată de elaborarea OUG privind graţierea şi modificarea codurilor penale, că există un dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie care are o anumit legătură cu aceasta, precizând că mai multe informaţii pot fi obţinute de la DNA.

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, au depus în 24 ianuarie un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

În opinia semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

Ei susţin că premierul şi ministrul Justiţiei ”au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă”.

Autorii denunţului acuză ”caracterul conspirativ al iniţierii şi redactării ordonanţei de urgenţă privind graţierea”, ”încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor constituţionale privind obligaţia adoptării unei legi organice în cazul graţierii”, că nota de fundamentare este redactată ”dintr-o sumă de susţineri false sau parţial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică”, şi că Guvernul a justificat oportunitatea graţierii în România ”pe baza acestor falsuri”, de exemplu ”s-au inventat aşa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO”.

Conform semnatarilor, Guvernul a extins graţierea la condamnările cu suspendare, dar şi la toate infracţiunile, inclusiv de corupţie sau cu violenţă, în cazul deţinuţilor peste 60 de ani, în contradicţie cu afirmaţiile din nota de fundamentare.

”Credem că există indicii temeinice pentru declanşarea unei anchete penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi a celei prevăzute la art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999. Mai credem, aşa cum am mai menţionat în denunţ, că este necesar să se verifice circuitul de iniţiere şi avizare de la emitent (în speţă Ministerul Justiţiei) şi să se afle cu exactitate împrejurările iniţierii şi redactării ordonanţelor, având în vedere informaţiile publice că cel puţin ordonanţa graţierii nu a fost iniţiată şi redactată la Ministerul Justiţiei şi că direcţiile de elaborare şi/sau de avizare acte normative ar fi fost puse în faţa unui proiect redactat în altă parte şi că li s-ar fi ignorat punctul de vedere”, a scris Mihai Poliţeanu, pe pagina de Facebook.

sursa:digi24.ro

Guvernul a decis prelungirea plafonării preţurilor RCA
National miercuri, 18 decembrie 2024, 15:23

Guvernul a decis prelungirea plafonării preţurilor RCA

A fost prelungită plafonarea...

Guvernul a decis prelungirea plafonării preţurilor RCA
Elevii pot promova într-un an, doi ani de studiu
National miercuri, 18 decembrie 2024, 15:15

Elevii pot promova într-un an, doi ani de studiu

Elevii pot promova doi ani de studiu într-un...

Elevii pot promova într-un an, doi ani de studiu
România – țara cu cea mai slabă încasare a TVA din Uniune, în 2022
National miercuri, 18 decembrie 2024, 14:59

România – țara cu cea mai slabă încasare a TVA din Uniune, în 2022

30.59% deficit de încasare a TVA în România, în...

România – țara cu cea mai slabă încasare a TVA din Uniune, în 2022
Grupare de criminalitate organizată destructurată: prejudiciu de peste 106 milioane de euro prin fraudă online
National miercuri, 18 decembrie 2024, 09:56

Grupare de criminalitate organizată destructurată: prejudiciu de peste 106 milioane de euro prin fraudă online

Grupare de criminalitate organizată destructurată: prejudiciu de peste 106 milioane de euro prin fraudă...

Grupare de criminalitate organizată destructurată: prejudiciu de peste 106 milioane de euro prin fraudă online
National miercuri, 18 decembrie 2024, 09:31

Sezonul de schi începe astăzi în Poiana Brașov

Sezonul de schi începe astăzi în Poiana...

Sezonul de schi începe astăzi în Poiana Brașov
National luni, 16 decembrie 2024, 14:04

Portocalele, simbol al sărbătorilor. Cum s-a schimbat consumul de citrice în România

Portocalele, simbol al sărbătorilor. Cum s-a schimbat consumul de citrice în...

Portocalele, simbol al sărbătorilor. Cum s-a schimbat consumul de citrice în România
National luni, 16 decembrie 2024, 10:31

Calendarul Bacalaureatului 2024: Înscrieri, probe și noutăți pentru elevii de liceu

Calendarul Bacalaureatului 2024: Înscrieri, probe și noutăți pentru elevii de...

Calendarul Bacalaureatului 2024: Înscrieri, probe și noutăți pentru elevii de liceu
National duminică, 15 decembrie 2024, 09:27

Începe înscrierea la Bacalaureat 2025

De luni âncepe înscrierea la Bacalaureat...

Începe înscrierea la Bacalaureat 2025